Cultură
Extremismul musulman, la Astra Film Cinema
The Empty Room/Camera nelocuită redă drama unor familii din Belgia, ai căror copii au hotărât să plece în Siria pentru a deveni combatanți jihadiști. Toți, însă, au murit! Cine se află în spatele rețelei jihadiste care îi racolează și...
Cultură
Teodora Șpan: Am vrut să dăruim din Bucuria descoperită şi altor tineri
În ultimele săptămâni, sibienii au avut parte de o serie de evenimente și întâlniri de suflet menite să conștientizeze și să sporească încărcătura spirituală a Postului Paștelui. Toate acestea au fost posibile prin intermediul Organizației Tinerilor Sibiu (O.T.S.), asociație...
Cultură
Oratoriul ”Patimile după Matei” se cântă la Sibiu
Producţia artistică Oratoriul "Patimile după Matei" de Johann Sebastian Bach va avea loc la Biserica Evanghelică din Sibiu (Piața Huet), joi, 6 aprilie 2017, începând cu ora 19:00. Filarmonica de Stat Sibiu le propune sibienilor acest eveniment de anvergură, care reunește...
Cultură
Programul TNRS pe luna aprilie 2017
Programul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu în perioada 01 – 30 aprilie 2017
TNRS și BRD – Groupe Société Générale prezintă Microstagiunea Scena9
sâmbătă, 1 aprilie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
VORBIȚI TĂCERE? / SPRECHEN SIE SCHWEIGEN? - premieră
un spectacol de...
Cultură
Casa de Cultură s-ar putea redeschide în decembrie
Adriana Talmon-Gros, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, spune că cel mai probabil clădirea va fi redeschisă la finalul acestui an.
A trecut un an și jumătate de când Casa de Cultură a fost închisă, în urma unor...
Cultură
Seară culturală dedicată lui Nichita Stănescu, la Sibiu
Nichita Stănescu, poet și eseist român, una din cele mai marcante figuri ale literaturii noastre, ar fi împlinit 84 de ani pe 31 martie 2017. În absența marelui artist, artiști ai TNRS și ai Filarmonicii Sibiu vor ține o...
Cultură
Copiii vor alerga spre Regatul Poveștilor la Crosul Cititorilor
Pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, 4 biblioteci din România și-au unit forțele pentru a transmite copiilor plăcerea lecturii. În data de 3 aprilie 2017, peste 500 de copii din Mediaș, Medgidia, Bîrlad și Pietrari (județul...
Cultură
Programul spectacolelor de la Teatrul GONG, în aprilie
Teatrul pentru Tineret și Copii GONG Sibiu are un program încărcat de spectacole și ateliere în luna aprilie.
sâmbătă, 1 aprilie, ora 10:00 și ora 12:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIERUL DE CREAT POVEŞTI
Coordonator: Diana...
Cultură
Cărți de Povești pentru ținuturi de poveste, la Hosman
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în colaborare cu Asociația Elijah și Primăria Nocrich au demarat la începului acestui an un proiect de amenajare a unui centru educațional cu bibliotecă publică, destinat comunității satului Hosman.
Până în acest moment, Biblioteca Județeană...
Cultură
Radu Afrim, la Festivalul Comediei Româneşti
Teatrul de Comedie a anunţat selecţia oficială a spectacolelor din secţiunea Concurs a Festivalului Comediei Româneşti festCO, ediţia a XV-a 2017, care va avea loc în perioada 27 mai - 4 iunie, relatează News.ro.
Selecţionerul acestei ediţii aniversare este criticul...
Ultimele Știri
ANCPI, PARALIZAT după atacul cibernetic! Mii de români riscă să piardă TVA-ul redus
Atacul cibernetic care a afectat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) produce efecte în lanț asupra...




