Cuvântul ortodox

Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește- mă…

Zilele trecute Biserica a avut în centrul cultului său minunatul Canon cel Mare, facere a Sfântului Andrei Cretanul. Un poem de pocăință. un poem de sensibilizare a sufletului omenesc dinaintea falsificării prin care diavolul fură lumii și nouă frumusețea...

Buna Vestire, miezul Postului

Nu putem face abstracție că anul acesta Buna Vestire prefațează Duminica Sfântului Ioan Scărarul și cea a vindecării fiului lunatic, marcată de textele Evangheliei de la Marcu (9.17-32) și Matei (4.25, 5.1-12). Se simte că înflorește primăvara și în această...

Rușinoșii și nerușinarea

Duminica Crucii. Deja a trecut jumătate din crugul Postirii? Se pare că da. Suntem sprijiniți în urcușul nostru duhovnicesc de acest text minunat din Evanghelie care vizează urmarea lui Hristos după regula iubirii, nu a obligației. Pentru că numai...

Vindecarea slăbănogilor

După o tăcere de un an, ora de religie este din nou atacată furibund. Aceiași actori, aceleași măști culturale, aceleași preconcepții și clișee ne sunt vânturate pe sub nas, deloc întâmplător la vremea Postului ce ne apropie de Înviere. Cu...

Acum s-a întins lumina dreptei credințe spre toți…

Duminica I-a din Postul Paștilor. În care se pomenește dreapta credință. Adică Ortodoxia. Taina care ține vie credința în lume. Dintre darurile care țin vie Ortodoxia în mijlocul viețuirii de zi cu zi, și fac viața mereu o sărbătoare,...

Acolo va fi și inima voastră…

Dacă este să ne luăm după numirea Duminicii în calendar, mai că nu ne-am apropia de slujba de Duminică a Bisericii. Izgonirea lui Adam din Rai. Cuvinte grele, amintiri dureroase pentru omenia din noi. E cert că nu numai...

Judecata și Înfricoșarea

Duminica aceasta suntem chemați să regândim asupra Înfricoșătoarei Judecăți. Textul Evangheliei (Matei 25.31-46) amintește despre Judecata finală după ce înainte, începând cu capitolul 21, parabolele vor ilustra ce anume cere Dumnezeu de la noi ca să fim vii. Și...

Un Tată avea doi fii… (Luca XV, 11-32)

Așa începe Evanghelia Duminicii acesteia, numită a Fiului Risipitor. Și pentru că o cheamă așa, stăm cu ochii doar pe el, Rătăcitul. Mântuitorul Hristos ne descoperă însă o altă realitate. Că unui tată îi este greu să aleagă între...

Vameși, farisei și… noi (Luca XVIII, 10-14)

Evanghelia Duminicii acesteia este importantă prin tonul pe care-l imprimă vremii de acum. Dinaintea noastră stau treptele postirii. Se întrevăd, nu foarte departe, culmile de efort sufletesc la care suntem chemați. Oare postul ne va ajuta mai mult decât gâlceava,...

O Mamă din Canaan (Matei 15.21-28)

O femeie cananeancă strigă la Hristos. E fata ei în joc, de ce ar mai conta dinaintea bolii fetiței ei etichetele sociale ori obiceiurile pământului. Ea știe că Cel ce trece pe dinaintea ei este Fiul lui David. De...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Oana Gheorghiu, după atacurile cibernetice: „O singură neglijență poate crea o vulnerabilitate majoră”

Vicepremierul interimar pentru reforma companiilor de stat, Oana Gheorghiu, afirmă că atacurile cibernetice recente arată cât de importantă este...