Educatie

Centru de Zi pentru 45 de copii sărmani din Copșa Mică

Miercuri a fost semnat contractul pentru amenajarea şi dotarea Centrului de Zi Maria din orașul Copșa Mică.Centrul va funcționa în același corp de clădire cu medicii de familie, la etaj, mansardă şi subsol, întreaga clădire urmând să fie reabilitată...

Crește valoarea tichetelor de creșă din această lună

Valoarea tichetelor de creșă crește, din această lună, cu 20 de lei, iar părinții pot primi de la angajator, lunar, 640 de lei.Sprijinul este acordat angajaților-părinți care nu sunt în concediu de creștere și-și duc copiii la creșă ori...

Studenții Facultății de Drept, premiați la prima ediție a unui concurs de arbitraj

În premiera unei competiții de arbitraj de prestigiu, echipa Facultății de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut recunoașterea meritelor sale la ENJOY THE EUROPEAN COURT OF ARBITRAGE MOOT COMPETITION, prima ediție a acestui concurs desfășurat conform...

Cine sunt elevii din Sibiu care au participat la olimpiadele internaționale și naționale în 2023

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, 20 de elevi din județul nostru au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele internaționale din 2023.Băcilă Ioan - Tudor care învață la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu a obținut medalia de bronz (premiul III)...

Campus de 26 milioane de euro pentru învățământul profesional dual sibian

O zi importantă pentru peisajul educațional sibian. Ministrul Educației, Ligia Deca, și rectorul Universității Lucian Blaga Sibiu, Sorin Radu, au semnat acordulul de realizare a Campusului pentru învățământ dual, cel mai important proiect educațional din ultimul deceniu din județul...

Gala Performanței pentru elevii și profesorii sibieni

Consiliul Județean Sibiu a premiat astăzi, 29 martie, 343 de elevi și profesori la Gala Performanței. Invitații ediței din acest an ai galei au fost Ligia Deca, ministrul educației și Raluca Turcan, ministrul culturii – invitați ai Galei.Vineri după...

Pr. prof. univ. dr. habil. Constantin-Valer Necula, Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Părintele Constantin Necula, cadru universitar al ULBS și Prodecanul Facultății de Teologie Andrei Șaguna a primit astăzi, 29 martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.Manifestarea, care a avut loc în Aula Ștefan...

Ligia Deca, la Sibiu. Sisteme audio-video în școli

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat, astăzi, la Sibiu, că înregistrările audio-video din unitățile de învățământ vor putea fi accesate doar de către autorităţile abilitate - poliţie, procuratură, respectiv, directorul școlii, pe baza unei cereri scrise şi motivate, cu...

460 de profesori din Sibiu vor fi instruiți pentru a oferi elevilor prim ajutor

Prin intermediul unui protocol de colaborare aprobat recent, Consiliul Județean va aloca suma de 100.000 de lei pentru realizarea cursurilor de „Prim Ajutor în Școli”, care vor fi asigurate de Crucea Roșie filiala Sibiu.Scopul acestui proiect este de a...

Rectorul Sorin Radu despre starea Universității Lucian Blaga din Sibiu

Astăzi, 28 martie, a avut loc conferința de presă cu tema Starea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, mandatul 2020-2024, susținută de prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul ULBS.În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi anunțate şi prioritățile manageriale pentru...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Agențiile de pariuri se transformă în centre comunitare. Ce se întâmplă cu spațiile afectate de OUG 7/2026

Agențiile de pariuri sportive își schimbă strategia, după modificările legislative care permit autorităților locale să restricționeze sau să interzică...