Eveniment

„Lista rușinii” a fost publicată! Companii gigant, datorii colosale la stat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în sfârșit, lista marilor datornici la bugetul de stat, după luni de întârzieri și promisiuni neonorate.Documentul scoate la lumină companiile cu cele mai mari restanțe, însă ridică și semne serioase de...

O stradă de pământ din Sibiu devine rută modernă cu pistă de biciclete și iluminat inteligent

Primăria Municipiului Sibiu dă startul unei investiții majore în cartierul Gușterița: strada Salcâmilor, până acum de pământ, intră într-un amplu proces de modernizare.Proiectul face parte din programul „Modernizarea sistemului de transport public de călători” și este finanțat din fonduri...

FOTO/ALERTĂ: Tânăr din Agnita, dat DISPĂRUT în Germania. Familia a anunțat poliția

Poliţiştii sibieni caută un tânăr în vârstă de 28 de ani, care a plecat de la domiciliul său din Agnita și nu a mai putut fi contactat.Miercuri, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Agnita au fost sesizați de...

FOTO: Acțiune în școlile din județul Sibiu: ce au urmărit, de fapt, polițiștii

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o serie de acțiuni de verificare și prevenție în mai multe unități de învățământ din Miercurea Sibiului, Dobârca și Apoldu de Sus.Scopul principal al...

VIDEO/FOTO: Incendiu DEVASTATOR. Casă și anexă distruse de foc

UPDATE 2: "În urma discuției cu proprietarul, pompierii au constatat ca este vorba de o casă de locuit și o anexă gospodărească din lemn.În urma incendiului anexa și casa au ars în totalitate, precum și bunurile din interior.Cauza probabilă...

De la scandal la violență: un sibian de 25 de ani a atacat trei persoane

Un tânăr de 25 de ani din Tălmaciu a fost reținut de polițiști, după ce ar fi agresat trei persoane în urma unui conflict spontan izbucnit în toiul nopții.Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în data de...

Poliția Sibiu intervine dur: doi șoferi scoși din trafic pentru infracțiuni grave

Două cazuri grave de încălcare a legislației rutiere au fost înregistrate în județul Sibiu, unde polițiștii au intervenit și au dispus reținerea a doi conducători auto, unul dintre ei minor.Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au reținut un bărbat...

Operațiune națională ANAF: cine profită ilegal de prețurile la benzină și motorină

În plin val de scumpiri ale carburanților, ANAF a declanșat controale la nivel național, vizând întreaga piață – de la importatori și depozitari până la comercianții finali.Autoritățile suspectează că unii operatori economici ar putea profita de contextul actual pentru...

ULTIMA ORĂ: Explozie pe piața energiei: gazele sar cu 35% după atacul devastator din Qatar

Prețurile gazelor naturale au explodat în Europa, după un nou val de atacuri asupra infrastructurii energetice din Orientul Mijlociu, care au lovit inclusiv cel mai mare complex de gaz natural lichefiat (GNL) din lume, aflat în Qatar.În doar câteva...

Răsturnare de ultim moment: Dispare scutirea CASS pentru mame din buget

Decizie de ultim moment la nivelul coaliției de guvernare: scutirea de la plata contribuției la sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului nu va mai apărea în legea bugetului pe 2026.Deși măsura fusese deja aprobată...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

FOTO – Curățenie de toamnă în Mediaș: calendarul pe care trebuie să-l respecte locuitorii

Municipiul Mediaș a intrat în perioada de curățenie de toamnă, campanie organizată de primărie împreună cu operatorul de salubritate...