A lovit cu remorca un autoturism, într-o intersecție din Sibiu
Joi după amiaza, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.Astfel, la efectuarea unui viraj la dreapta în zona intersecției cu strada Păcii, șoferul unui autoturism ce tracta...
Județul Sibiu va fi gazda unui exercițiu internațional pentru situații de urgență
În perioada 12 – 16 octombrie 2022, județul Sibiu va fi gazda unui exercițiu de mare amploare organizat la nivel internațional, de către EU MODEX, ca parte din mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.Începând cu data de 31...
Cod roșu de ploi în trei județe din țară
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertismente de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată în toată țara, până sâmbătă la ora 10:00.În intervalul 2 septembrie, ora 12:00 și 3 septembrie, ora 10:00, estul și sud-estul țării va fi sub...
FOTO Pompierii sibieni, pe locul I la un concurs international
Pompierii sibieni și-au confirmat încă o dată performanțele în cadrul probelor sportive specifice, clasându-se pe locul I la echipe.Plt. adj. Narița George, plt. Gheorghiu Raul și soldatul Safta Alexandru, din cadrul ISU Sibiu au participat la Concursul Internațional...
Peste 5.200 de șoferi sibieni, amendați pentru viteză excesivă
Nerespectarea vitezei legale este principala problemă a șoferilor sibieni.Astfel, în primele opt luni ale anului au fost aplicate 24.582 de sancțiuni, dintre care 5.217 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4.000 pentru neportul centurii de siguranță, 1.060 pentru...
Bilanț negru pe șoselele din județ: 21 de persoane au murit în primele 8 luni ale anului
În perioada 1 ianuarie – 30 august 2022, la nivelul județului Sibiu, au fost înregistrate 65 de accidente, soldate cu decesul a 21 de persoane și rănirea gravă a altor 53.Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost...
Trei femei, rănite într-un accident rutier pe strada Salzburg din Sibiu
Trei persoane au fost rănite, joi seara, într-un accident rutier produs pe strada Salzburg din municipiul Sibiu, în apropierea fabricii Continental.Din cercetările preliminarii rezultă că șoferul unui microbuz transport marfă condus pe direcția Ocna Sibiului – Aeroport, pe fondul...
Peste 1.000 de persoane au murit, în ultimele 8 luni, în accidentele rutiere din România
Peste 1.000 de persoane au murit şi alte aproximativ 2.260 au fost rănite grav, în ultimele 8 luni, în accidente rutiere produse la nivelul întregii ţări, a informat, joi, Inspectoratul General al Poliţiei Române.Potrivit unui comunicat al IGPR transmis...
Percheziții în Sibiu și alte cinci județe într-un caz de evaziune fiscală de două milioane de lei
Poliţiştii au efectuat joi 13 percheziţii în Capitală şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Galaţi şi Sibiu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2 milioane lei.Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în cursul anului 2017, reprezentanţii a...
Tânără din Sibiu, bătută de agentul de pază al unui club. Bărbatul a fost reținut
În cursul zilei de miercuri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 42 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.În fapt, bărbatul este bănuit că,...
Ultimele Știri
VIDEO – Gest ȘOCANT în Sibiu: Un tânăr pe trotinetă lovește un autobuz cu piciorul
Un gest de teribilism în trafic a atras atenția sibienilor după ce un tânăr aflat pe o trotinetă electrică...



