Ministerul Afacerilor Interne a transmis populației regulile care se aplică pentru purtarea măștii, în localitățile cu incidența mai mare de 6 la mie. Unde trebuie purtată obligatoriu, unde sunt excepții și unde scapă de mască vaccinații, toate acestea sunt...
Doi sibieni, amendaţi cu 2.000 de lei pentru că nu au stat în carantină
O femeie şi un bărbat din Jina, recent reveniţi din străinătate, au fost amendaţi pentru că nu au respectat carantina. S-a întâmplat miercuri, atunci când cei doi au fost sancţionaţi cu 2.000 de lei.
Miercuri, polițiștii sibieni au continuat acțiunile...
Ateliere de dans și laboratoare de cercetare artistică, pentru balerinii sibieni
Balerinii sibieni au avut parte de două ateliere de dans clasic și contemporan, precum și de două laboratoare de cercetare artistică, dedicate în special perioadei pandemiei. Evenimentele, organizate de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu în perioada 13 septembrie...
Managerul Spitalului CFR Timişoara, dr. Stela Iurciuc, a sesizat Poliţia după ce a aflat că în centrul de vaccinare din cadrul spitalului ar exista cazuri de imunizări fictive.
"La Poliţia Municipiului Timişoara a fost depusă o sesizare cu privire la...
FOTO Incendiu la acoperişul unei case din Sibiu
Miercuri după amiaza, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu la acoperișul unei case din municipiul Sibiu, pe strada Eremia Grigorescu.
Pentru stingerea focului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul...
Miercuri în jurul orei 14.20 a fost transmis un mesaj RO-Alert la nivel naţional în contextul creşterii foarte mari a cazurilor de coronavirus.
Locuitorii ţării noastre au primit, miercuri, un mesaj prin sistemul național RO-Alert prin care sunt sfătuiţi să...
Înşelăciuni cu certificate verzi de vaccinare anti COVID-19 false
Poliţiştii au descoperit un nou tip de înşelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obţine certificate verzi de vaccinare anti COVID-19 false, fără a efectua vaccinul.
"Din cercetări a reieşit că persoane necunoscute creează pe aplicaţiile de comunicare...
Patru persoane amendate de polițiștii sibieni pentru nerespectarea carantinei
Polițiștii sibieni au început acțiunile de control pentru a verifica felul în care sunt respectate noile reglementări privind certificatul verde COVID.
Marți, polițiștii sibieni au continuat acțiunile informativ-preventive, în contextul modificărilor legislative privitoare la măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea...
La un pas să fie operat din greșeală, în timp ce voia să asiste la nașterea copilului său
Un român vrea să dea în judecată un spital privat care a fost la un pas să-l opereze din greșeală, în timp ce el se pregătea să asiste la nașterea copilului său. Asistentele l-au pregătit, l-au îmbrăcat pentru operație...
De mâine, liceenii de la Colegiul Național "Octavian Goga" din Sibiu vor sta acasă, urmând cursuri în mediul online. Potrivit unei noi hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, elevii din ciclul liceal de la "Goga" și...
Ultimele Știri
FOTO: Ce cumpără turiștii de la Bâlea Lac? Descoperiri ALARMANTE făcute de Protecția Consumatorilor
Alertă pentru turiști: controale dure la Bâlea Lac. ANPC a descoperit produse expirate și nereguli grave.Vacanțele la munte trebuie...



