Nu mai puțin de 400 de radare inteligente vor fi montate pe drumurile naționale și autostrăzile din România începând din 2026.CNAIR a transmis către ANAP documentația necesară pentru achiziția sistemului electronic e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere...
Daniela ArnăutuO reclamă de Crăciun, ce redă povestea unui lup vegetarian, realizată de Agenția Romance, a înregistrat un succes uriaș în lumea întreagă și a cucerit întreg internetul.În ciuda faptului că utilizarea inteligenței artificiale (AI) este tot mai des...
Anii trecuți, hotelurile și pensiunile de pe Valea Prahovei erau pline-ochi de sărbători, însă anul acesta a marcat o schimbare radicală.Dacă până acum rezervările se făceau din octombrie, noiembrie, sau chiar de la un an la altul, de această...
Pregătiți hainele groase. Urmează un weekend cu vreme rece și vânt puternic
ANM anunță că vremea va fi rece și în orele următoare când senzația de frig va fi amplificată de vântul care va suflă în unele zone și cu 80 km/h.Vizate sunt unele regiuni estice, sud-estice dar și din centru...
Daniela ArnăutuÎn general, cam toți avem tendința să mâncăm mai mult de sărbători. Specialiștii susțin, potrivit today.com, că explicația ar fi consta în faptul că oamenii sunt programați să iubească dulciurile, iar stresul specific pregătirilor de sărbători este cel...
Daniela ArnăutuCantitățile moderate de brânză grasă și smântână sunt asociate cu un risc mai scăzut de demență, potrivit unui studiu recent. Persoanele care au consumat cel puțin 50 de grame de brânză grasă pe zi au avut, potrivit eatingwell.com,...
FOTO/VIDEO: Atac sălbatic al Rusiei asupra Kievului
Capitala Ucrainei, Kiev, a fost ținta unui atac masiv al Rusiei cu rachete în noaptea de 26/27 decembrie 2025.Kievul a fost vizat de un atac masiv cu rachete balistice în noaptea de 27 decembrie, după ce Rusia a lansat...
Peste 450.000 de români își sărbătoresc astăzi onomastica
Sfântul Ştefan a fost unul dintre primii şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac.Pentru că îl predica pe Hristos, fariseii şi conducătorii poporului evreu l-au acuzat de blasfemie contra lui Moise şi...
Nicușor Dan, Crăciun pe meleagurile natale. A vizitat un sat din apropierea Făgărașului
Daniela ArnăutuPreședintele României, Nicușor Dan, a petrecut noaptea de Crăciun în satul Ileni, județul Brașov, la doar câțiva kilometri de Făgărașul lui natal.Așteptat de membrii comunității cu un platou cu preparate tradiționale, Nicușor Dan nu s-a sfiit să deguste....
În aceste zile sărbătorim Crăciunul, însă există unele țări unde acest lucru este interzis, iar în unele cazuri cei care împodobesc bradul riscă închisoarea.În Arabia Saudită Crăciunul nu este recunoscut oficial și orice simbol creștin este interzis în spațiul...
Ultimele Știri
Hotărâre de ULTIMĂ ORĂ: ÎCCJ dă undă verde JUDECĂRII lui Călin Georgescu și Horațiu Potra
Decizie definitivă la Înalta Curte în cursul zilei de joi: procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra merge mai...



