Fapt Divers

Poliția Română: Brățări electronice și pentru persoanele cercetate sub control judiciar

Sistemul informatic de monitorizare electronică va fi operaţionalizat, începând de marţi, şi în alte 18 judeţe, iar acesta va putea fi folosit şi la persoane cercetate sub control judiciar, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române.Aceasta este cea de-a...

ULTIMA ORĂ: Incendiu la acoperișul unei case din Sibiu

"Incendiul a fost lichidat prompt, fiind afectată o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați din acoperiș.Restul casei a fost salvată. Trei persoane s-au autoevacuat.Un bărbat în vârstă de aproximativ 87 de ani, care a suferit un atac de panică...

FOTO: Cabinet stomatologic amenajat din fonduri europene la Valea Viilor

La sediul Complexului Medico-Social din Valea Viilor a avut loc inaugurarea unui cabinet stomatologic amenajat și dotat cu toate echipamentele medicale necesare funcționării.Acesta este realizat cu sprijinul și prin finanțarea oferită de Asociația Gal Podișul Mediașului din fonduri nerambursabile...

RAR a lansat chatbotul RAReș, un ajutor pentru cei care au autoturisme

Registrul Auto Român a anunțat că a lansat chatbotul RAReş, serviciu care este disponibil pe site-ul instituției.Șoferii care i se adresează lui RAReș, chatbotul Registrului Auto Român – RAR, pot afla data la care expiră inspecţia tehnică periodică a...

Șoferi din Sibiu trași pe dreapta de polițiștii rutieri în weekend

Doi șoferi, unul sub influența sub substanțelor psihoactive și unul băut la volan, au fost descoperiți de polițiștii sibieni.În municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Pluto de către un localnic...

Infracțiuni „3 în 1” comise de un tânăr de 19 ani

În weekend, în satul Armeni, polițiștii rutieri din Ocna Sibiului au depistat un localnic în vârstă de 19 ani în timp ce conducea un moped deși nu are permis de conducere.De asemenea, testarea alcoolscopică a tânărului a indicat o...

Clădirea istorică „Maria Tereza” va fi reabilitată prin fonduri europene

Primăria Municipiului Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) au semnat un nou contract de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, care va asigura reabilitarea clădirii monument istoric „Maria Tereza”.Acest proiect face parte din Prioritatea...

Se mișcă lucrurile la Direcția de Urbanism? Primăria scoate din nou posturi la concurs

Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea unui concurs pentru ocuparea a șase posturi disponibile în cadrul Direcției Amenajarea Teritoriului și Urbanism.Posturi disponibile la Serviciul Urbanism:Șef serviciu – este necesară o vechime minimă de 5 ani.3 posturi de consilier asistent –...

ULTIMA ORĂ/VIDEO: Ninge abundent pe Transfăgărășan. Avertismentul drumarilor

Utilajele de deszăpezire intervin, luni dimineața, pe Transfăgărășan, unde ninge abundent, fiind depus un strat consistent de zăpadă.Drumarii avertizează șoferii să nu se aventureze în zonă dacă nu sunt pregătiți pentru condiții de iarnă."În această dimineața s-a depus un...

ULTIMA ORĂ: Curți și subsoluri inundate în județul Sibiu și copaci căzuți pe șosele

Până luni dimineața la ora 8, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, echipajele operative au acționat în mai multe localități pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.În acest interval de timp, din cauza precipitaților abundente, salvatorii au intervenit în...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Schimbare MAJORĂ pe DN 7: Șoferii vor circula pe varianta de serviciu din această seară până la sfârșitul anului

Șoferii care circulă pe DN 7 trebuie să fie atenți: traficul va fi deviat, începând din această seară, pe...