Opinii

Jertfe umane

Alexandru Ioan Bogdan avea doar 3 ani și jumătate, când, într-o zi senină de iunie a plecat dintre noi pentru totdeauna. Copilul zglobiu, cu ochi iscoditori care mângâiau cu privirea a tăcut, iar inima lui a refuzat să mai...

Încă o vară fierbinte?

După cele patru minute victorioase ale domnului prim-ministru al României petrecute în compania cancelarului german, unde doamna Merkel nu a uitat ce s-a întâmplat astă vară (stat de drept, luptă anticorupție și datoriile statului față de companiile private), iar...

Bacul ca Everest

Bacalaureatul tinde să devină, de la an la an, bau-baul învățământului. 40 000 de liceeni din România au preferat să renunțe să mai susțină acest examen de teama eșecului. La Sibiu, un sfert dintre elevii de clasa a XII-a...

Cod roşu pentru mediu

Săptămâna aceasta, în 5 iunie, a fost Ziua Mediului. Dincolo de rapoartele elogioase prezentate de autorităţi, acest eveniment a fost marcat în Piaţa Mare şi de o organizaţie non guvernamentală, ai cărei membri au protestat împotriva dezastrelor naturale care...

România neguvernabilă

„România neguvernabilă” a comisarului Günther Oettinger a stârnit perplexitate la Bucureşti. Nimic nu îl irită mai mult pe politicianul român decât adevărurile spuse în faţă. Pe sub perdelele de fum cu Gigi Becali sau ce se întâmplă la trustul...

Puterea copilăriei

„Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”. ( Lucian Blaga – Trei feţe) Prima mea amintire din copilărie are în centru o aniversare, momentul în care mama îmi pregătea un tort... de biscuiţi, iar eu şi verişorii mei...

Călăreţul fără cap

În copilăria mea trăită la apogeul ceaușismului am avut coşmaruri aproape de neînţeles astăzi. Când nu lua curentul ne uitam "de ruși". O mândrețe de 9 elemenţi de aluminiu cățărată pe bloc ce ne-o aducea în apartamentul congelat pe...

Drumurile noastre poa(n)te

Guvernanţii mai dau o palmă Sibiului la capitolul drumuri. După ce pentru drumul spre Mediaş, deja spart pe jumătate, anul acesta a fost sistată orice brumă de finanţare, iar proiectul autostrăzii Sibiu – Piteşti, pentru care ar fi trebuit...

Simfonia clopotelor de vară

Nu poţi înţelege meleagul mioritic şi România în general, excesul nostru de „patriotism”, până nu îţi rătăcesc paşii pe meleaguri mai îndepărtate. Agitaţia noastră cotidiană se vede oarecum altfel. Un exemplu e agricultura românească, unde ani de zile politicienii,...

Confort înseamnă moleşeală

Ne-am obişnuit atât de mult cu binecuvântările civilizaţiei occidentale, cu apa curentă, cu electricitatea, internetul şi automobilul personal, încât am uitat undeva în subconştientul nostru fiara dosită în homo sapiens.  Acum 12 ani, în 11 septembrie 2001, „aterizasem” în...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Anunt finalizare proiect CRAFTINO MAGAZIN S.R.L

Comunicat de presă„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”CRAFTINO MAGAZIN S.R.L. în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA...