Politica

Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, condamnat la un an cu suspendare pentru conflict de interese

Instanța supremă l-a condamnat miercuri, la un an de închisoare cu suspendare, pe Ioan Cindrea (președintele Consiliului Județean Sibiu), pentru că în mandatul său de deputat și-a angajat soția la biroul parlamentar, aceasta obținând astfel peste 35.000 de lei,...

Inscop: Iohannis conduce în topul încrederii, urmat de Isărescu și Ponta

Președintele ales, Klaus Iohannis, conduce în clasamentul încrederii în personalități, urmat de Mugur Isărescu și Victor Ponta, iar PNL (PNL-PDL) ar câștiga alegerile paralamentare, dacă acestea ar fi organizate săptămâna viitoare, potrivit unui sondaj realizat de Inscop. Datele indică pentru...

Peste 60 de senatori și deputați, semnatari ai unei inițiative legislative, reparatorie pentru pensionari

Peste 60 de senatori și deputați au depus o inițiativă legislativă, menită să vină în sprijinul pensionarilor. Concret, este vorba despre un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I și II de muncă, pentru...

Raluca Turcan: „ Ministrul Educaţiei a atins cota de jos a meschinăriei politice”

Vicepreședintele PNL Raluca Turcan îl acuză, într-un comunicat de presă, pe ministrul Educației Remus Pricopie că „a atins cota de jos a meschinăriei politice!” găsind scuze nefondate pentru faptul că există școli fără săli de sport sau laboratoare. ...

Klaus Iohannis, întâlnire cu colegii liberali la un restaurant din oraș

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu colegii din noul PNL, după cum chiar el a declarat la sosirea la restaurant. Președintele ales a sărbătorit cu liberalii sibieni victoria de la prezidențiale iar mai mult decât atât le-a făcut acestora cadou...

Procesul lui Iohannis continuă. ÎCCJ admite judecarea recursului ANI

În data de 14 ianuarie a fost stabilit primul termen pentru judecarea pe fond a recursului în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, după ce cei trei judecători ai instanței supreme au decis să admită recursul Agenției Naționale...

Iohannis a câștigat în toate localitățile județului. Cu o singură excepție – Alțîna

În județul Sibiu, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut majoritate de voturi în toate localitățile, mai puțin în Alțîna. Comunele unde Iohannis a câștigat cele mai multe voturi, peste 85%, sunt Sadu și Râu Sadului (85%), Poplaca (86%), Jina,...

Aproape 90% dintre românii din Diaspora l-au votat pe Iohannis

Rezultatele finale obținute în Diaspora de catre cei doi candidati ramasi in cursa prezidentiala, in cel de-al doilea tur de scrutin, indică un procentaj de 89,73%, pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis și 10,26%, pentru candidatul Alianței PSD-PC-UNPR, Victor...

Klaus Iohannis, invitat la Palatul Elisabeta, pentru un prânz privat cu Regele Mihai

Klaus Iohannis a participat miercuri, la Palatul Elisabeta, la un prânz privat cu Regele Mihai I, prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere și a onomasticii, anunță Mediafax. Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis i-a oferit un buchet de flori principesei Margareta,...

Turcan cere demisia lui Pricopie

Vicepreședintele PNL, Raluca Turcan îi cere premierului Victor Ponta să impună demisia ministrului Educației Remus Pricopie. Ea își justifică cererea prin lipsa manualelor pe băncile elevilor de clasa I. „... Nici până în ziua de azi noile Abecedare nu...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Avertismentul unui medic din Sibiu: tratamentul folosit de mulți părinți pentru tuse poate avea efecte grave asupra copiilor

Tusea este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții ajung cu cei mici la medic. Însă, din...