Inițiativă extrem de lăudabilă a preotului și credincioșilor din cadrul Bisericii Ortodoxe din cadrul Cimitirului Ortodix din Mediaș.
De la sfârșitul lunii august și până zilele trecute, pornid de la o idee a preotului Flaviu Fleșer, comunitatea de credincioși ai...
Reprezentanţii Federaţiei SANITAS i-au solicitat, miercuri, ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, acordarea stimulentului de 2.500 de lei pentru toţi salariaţii din asistenţa socială, şi nu doar acelora care au fost izolaţi la locul de muncă pe perioada...
Ciolacu, despre mărirea pensiilor cu 40%: Noi credem că amendamentul va trece la vot în plenul comun
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că a avut discuţii cu mai mulţi lideri de grup parlamentar despre amendamentul depus la rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie ar urma să fie majorat cu 40%, adăugând că acest...
Direcția de Asistență Socială Mediaș preia în aceste zile, până vineri inclusiv, cererile pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional în valoare de 500 de lei/an școlar. De acestea vor beneficia copiii dezavantajați din învățământul de...
La doar 9 ani, Bogdan are nevoie de ajutorul nostru pentru a se vindeca de distonie
Bogdan Damașcan are 9 ani și suferă de Distonie, o tulburare neurologică a mișcării. Acum se află în Coreea de Sud, împreună cu mama lui, unde urmează un tratament care dă roade. Pentru a-l continua, are nevoie de ajutorul...
Aproximativ 650 de alergători, la Maratonul Internațional Sibiu. Care au fost cei mai rapizi
Aproape 650 de alergători au luat startul, sâmbătă, din Piața Huet, la o ediție specială și atipică a Maratonului Internațional Sibiu, lăsând urme pentru 30 de cauze și fiind încurajați de circa 300 de voluntari. La aceștia se adaugă...
Polițiștii sibieni au răspuns pozitiv campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Mai mulți angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au donat sânge, zilele trecute, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” desfășurată de Patriarhia Română și implementată în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de Asistență Socială al eparhiei.
În această...
Elevii din mediile defavorizate mai pot solicita tichete sociale până vineri, 4 septembrie
Primăria Sibiu reamintește sibienilor că vineri, 4 septembrie, se încheie prima perioadă de înregistrare a cererilor pentru acordarea tichetelor sociale pentru sprijinul elevilor proveniți din familii cu o situație materială dificilă, în cuantum de 500 de lei/copil/an școlar, în...
Marți a început campania „Donează un ghiozdan”
Pentru că mai este foarte puțin timp până la începerea noului an şcolar, membrii Crucii Roşii Mediaş, au lansat campania socială devenită deja tradițională derulată în ultimii ani intitulată “Donează un ghiozdan”.
Fiecare medieşean poate dona rechizite, ghiozdane, hăinuțe, încălțăminte...
Restricții de trafic, la Maratonul Internațional Sibiu
Sâmbătă vor fi restricții de trafic, în urma desfășurării Maratonului Internațional Sibiu. Acestea vizează atât municipiul Sibiu, cât și DJ 106 R Poplaca – Sibiu.
Astfel, între orele 8 - 15.30, traficul va fi închis total pe străzile Tribunei, Justiției,...
Ultimele Știri
Săptămâna în care Sibiul pune siguranța pe primul loc: polițiștii intră în școli și comunități
În perioada 21-25 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor desfășura activități dedicate Săptămânii prevenirii...



