Fulea G -
Daniel Natea reprezintă România la Openul European de la Bucureşti. Uriaşul va participa la categoria +100 KG. Concursul a început astăzi cu cântarul oficial şi tragerile la sorţi, urmând ca sâmbătă şi duminică să aibă loc disputele propriu-zise....
Fotbaliştii născuţi în anul României blonde au câştigat campionatul
Fulea G -
Încă un turneu zonal se iveşte la orizont pentru FC Interstar Sibiu. Peste numai câteva zile, din 5 până în 8 iunie, jucătorii sibieni se vor bate cu ALRO Slatina (jud.Olt), FC Braşov (jud.Braşov) şi CSŞ Târgovişte (jud. Dâmboviţa)....
Locul 3 pe ţară pentru fotbalul feminin
Fulea G -
După bronzul de la baschet, Colegiul Naţional Octavian Goga a mai reuşit încă o mare performanţă pentru Sibiu. De data aceasta, fotbalul feminin în sală a fost la înălţime, fetele urcând pe treapta a treia a podiumului. Acest...
Liga 1: Petrolul Ploieşti 1–1 Gaz Metan Mediaş
Gaz Metan Mediaş a reuşit să obţină un egal aseară pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, în ultima etapă din acest campionat. A fost o ultimă partidă foarte tensionată cu 6 eliminări, 2 pentru ploieşteni şi alte 4...
ULBS campioană în faţa lui Belodedici şi Vlădoiu
Fulea G -
După 4 faze zonale şi un turneul final, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a câştigat Campionatul Naţional Universitar de Fotbal în sală. Concursul hotărâtor a avut loc la în data de 21-24 mai în Sala Transilvania. Aici,...
România a învins din nou pe Franţa la rugby
Fulea G -
După foarte mulţi ani, România a învins din nou pe Franţa la rugby, scor 15-10. Jocul a avut loc în 18 mai pe stadionul Bebe Boboc şi le-a adus faţă în faţă pe echipele de old-boys ale Sibiului şi...
Fulea G -
Prima ediţie a Cupei Şcolii Gimnaziale nr.1 a fost un real succes. Aceasta a avut loc acum două week-end-uri şi a fost dedicată elevilor claselor I-VIII, copii ce s-au întrecut în sporturile preferate, fotbal, tenis de câmp, rugby şi...
SIBIU CHALLENGE va fi organizat în Parcul Sub Arini
Parcul Sub Arini va găzdui în 8 iunie, cea de-a doua ediție a evenimentului Sibiu Challenge, un proiect care urmărește dezvoltarea unei atitudini pro-sport la nivelul comunității sibiene. Inspirat de conceptul “World Challenge Day”, un concurs internațional al sportului...
Liga 1: Gaz Metan Mediaş 1-1 Rapid Bucureşti
Gaz Metan Mediaş a reuşit să obţină un egal din ultima partidă jucată pe teren propriu, din acest campionat. Pentru giuleşteni, acest meci a fost ultimul în liga 1, motiv pentru care au sperat la o victorie, pentru a-şi...
Andreea Dragoman, 13 ani şi 2 titluri europene la tenis de masă
Andreea Dragoman este un sportiv de calibru în aria tenisului de masă. Rezultatele obţinute până în prezent sunt spectaculoase, cu atât mai mult cu cât Andreea are doar 13 ani şi deja două titluri europene câştigate la categoria mini...
Ultimele Știri
FOTO: George are nevoie de noi! Studentul Academiei Militare din Sibiu duce de șase luni lupta cu un cancer rar
Cea mai grea luptă a unui student militar de la AFT Sibiu: George are nevoie de noi pentru a...



