Reprezentanții organizației PSD Sibiu au trimis un comunicat de presă prin care țin să menționeze următoarele:
„Bunăstarea sistemului de sănătate este una dintre prioritățile programului de guvernare, iar PSD a găsit soluții ca medicii și intreg personalul din unitățile spitalicești să rămână și să profeseze în România. Creșterea salariilor angajaților din sistemul de sănătate dar și îmbunătăţirea condițiilor de lucru sunt două aspecte ce trebuiau rezolvate urgent, căci exista pericolul real ca spitalele din România să rămână fără medici. Avem astăzi la Sibiu medici care câștigă peste 12.000 lei pe lună, în spitalele administrate de stat, la care se adaugă sporurile şi gărzile, care pot ajunge până la 6000 de lei. Cadrul legislativ permite ca doctorii să-şi completeze aceste venituri profesând şi în mediul privat, dar şi la catedră. Asistenţii ajung şi la venituri de aproape 5000 de lei. PSD a dezvoltat un program de reabilitare a unităților deja existente şi de construcție a unor spitale noi. La Sibiu au fost alocate fonduri de la guvern, prin PNDL 2 și urmează să fie reabilitată secția de neurologie. Stiu cât de important a fost pentru sibieni să aibă un RMN în scop diagnostic în spitalul public, iar de două luni pot beneficia de acest lucru. Ca membru al acestui partid, dar și ca ministru al guvernului actual, vă pot garanta că sănătatea este pe primul loc pe lista executivului.”, a spus președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif
Guvernul PSD a reacționat cu promptitudine atunci când reprezentanții sindicatelor au propus mai multe modificări la legea salarizării, drept dovadă că sănătatea reprezintă o prioritate pentru PSD, care-și respectă programul de guvernare. Cele trei doamne, Premierul Viorica Dăncilă, Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu și Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, i-au ascultat pe liderii de sindicate și, împreună, au ajuns la o înțelegere în interesul medicilor, asistenților și al celorlalți angajați din sistemul de sănătate. În urma negocierilor a fost încheiat un acord privind modificarea legii salarizării care s-a aplicat încă de luna aceasta.
Reprezentanții PSD spun că au mărit semnificativ salariile medicilor
Primul pas, cel essential, a fost făcut. Salariile angajaților din sistemul de sănătate au crescut semnificativ, iar angajamentele PSD au fost respectate, conform programului de guvernare.
Salariul angajaţilor din sistemul de sănătate de stat din Sibiu (fără sporuri şi gărzi):
Spitalul judetean | Spitalul Psihiatrie | Spitalul de Pediatrie | Spitalul TBC | Spitalul Mediaș | |
Medic specialist | min. 9.900; max. 12.300 | min. 11.100; max. 12.300 | min. 9.900; max. 12.300 | min. 11.100; max. 11.700 | min. 9.700; max. 12.000 |
Medic Primar | min. 12.500; max. 15.560 | min. 11.100; max. 12.300 | min. 12.500; max. 15.560 | min. 15.100; max. 15.500 | min. 12.200; max. 15.000 |
Asistent fara studii superioare principal | min. 3.900; max. 4.800 | min. 4.400; max. 4.800 | min. 3.900; max. 4.800 | min. 4.150; max. 4.800 | min. 3.900; max. 4.900 |
Asistent cu studii superioare principal | min. 4.300; max. 5.400 | min. 5.150; max. 5.410 | min. 4.340; max. 5.400 | min. 4.900; max. 5.400 | min. 4.100; max. 5.100 |
Infirmier | min. 1.900; max. 2.148 | min. 1.900; max. 2.140 | min. 1.900; max. 2.100 | min. 1.900; max. 2.140 | min. 1.900; max. 2.100 |
Brancardier | min. 1.900; max. 2.116 | / | min. 1.900; max. 2.100 | min. 2.065; max. 2.116 | min. 1.900; max. 2.100 |
Manager Spital | 18.400 | 18.000 | 17.000 | 17.000 | 17.000 |
Director medical | 16.733 | 16320 | 16.300 | 16.700 | 16.400 |
Director financiar | 8.798 | 7.500 | 6.800 | 6.800 | 7.097 |
Director îngrijiri | 5.800 | 5.800 | / | / | / |
„Nu am niciun dubiu că în curând vom avea un sistem de sănătate performant și vom fi competitivi la nivel european. PSD a făcut mulți pași buni în acest sens. La Sibiu, președintele Dragnea însoțit de premierul României au venit anul trecut și au hotărât să fie construit un nou spital de care sibienii au mare nevoie de mulți ani. Sunt convins că lucrările vor fi demarate curând dacă vom avea și bunăvoința doamnei președintă a Consiliului Judeţean Sibiu și a doamnei primar, care trebuie să înțeleagă că spitalul sibienilor va fi ridicat într-o zonă care să corespundă normelor de sănătate și mediu pentru o astfel de construcție. O soluție pe care PSD Sibiu a oferit-o imediat a fost terenul de pe Calea Poplăcii, care poate fi transferat în mod gratuit din proprietatea Ministerului Apărării în cea a Consiliului Judeţean Sibiu, pentru ca acest spital să fie construit pentru sibieni. Păcat că cele două doamne continuă să blocheze acest proiect doar pentru că se încăpățânează să amplaseze noul spital în vecinatatea gropii de gunoi, a stației de compostare a deșeurilor, a aeroportului si a autostrăzii, care pe timp de noapte vor genera un zgomot infernal pentru pacienți. Să nu mai vorbim și despre faptul că amplasarea acestui spital în zona industrială vest a municipiului este cea mai proastă idee pentru acest proiect: o dată că un spital trebuie ferit de un ambient poluant și zgomotos dar și pentru că acest lucru va bloca dezvoltarea zonei industriale prin impunerea de măsuri extrem de restrictive de protecţie sanitară speciale, specifie unei unităţi de sănătate. Sper ca cele două distinse doamne să aibă înțelepciunea și să revină asupra deciziei profund greșite.”, a declarat preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif.