Bună dimineaţa, Bach!

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) Ce poţi face într-o dimineaţă însorită? Nişte exerciţii de înviorare pe muzica optimistă şi calculată a Concertelor Brandenburgice de Bach. Cam asta a reuşit să redea prima parte a deja controversatului spectacol „Noche Bach” („Noaptea Bach”), la Festivalul „George Enescu”. Parte în care, se pare, noaptea nu începuse încă. Dansatorii Baletului Naţional din Chile, în costume care semănau foarte mult cu cele de sport, executau multe mişcări în care îşi întindeau muşchii braţelor şi ai picioarelor. Am înţeles că ar fi reprezentat mişcări ale unor angrenaje şi ace de ceas în „marea maşinărie universală”, însă aşa se întâmplă când un spectacol nu are viziune regizorală. De la mecanismul de ceas al muzicii baroce a lui Bach până la exerciţii în costume sportive e o cale destul de lungă. De altfel, spectacolul coregrafiat de Gigi Căciuleanu, cel mai cunoscut dansator şi coregraf de origine română în lume, nici nu are o regie asumată pe afiş sau în caietul-program, iar asta se simte din plin în spectacol. De la aceste mişcări, tot în prima parte, s-a trecut brusc la un „pas de deux” inovator la nivelul tehnicii, însă radical diferit faţă de „înviorarea” precedentă. Un cuplu de balerini s-a mişcat într-un ralanti incredibil, plin de forţă fizică şi transmiţând o tensiune colosală, în timp ce în muzica lui Bach nu era vreo tensiune, ci notele curgeau senin, cald şi lejer. Transpiraţia bărbatului care-i pica abundent de pe frunte, nas şi piept a umplut scena, accentuând ridicolul situaţiei. Apoi, pe Concertul Brandenburgic nr. 3, a cărui compoziţie e bazată intenţionat pe cifra 3, încercând să redea structura universului, fiind o meditaţie la Trinitate şi la „armonia sferelor”, s-a revenit, fireşte, la „înviorarea” de dimineaţă. A doua parte a fost mai sobră şi mai expresivă, dansatorii mişcându-se în costume negre, cu partituri în mâini, pe muzica motetului „Jesu, meine Freude”, compus pentru o înmormântare. De data aceasta, mişcările întrepătrunse au reuşit să exprime contrapunctul muzicii şi s-au văzut ceva influenţe din Pina Bausch, marea inovatoare a dansului modern. Pe o muzică prea complexă şi completă pentru a-i mai adăuga ceva, „Noche Bach” e un spectacol fragmentat, care nu reuşeşte să îmbine ideea cu emoţia, excepţie făcând finalul, când ni se arată partiturile ţinute în mâini de dansatori, care sunt scrise în Braille, alfabetul pentru nevăzători – semn că suntem nişte orbi în faţa cunoaşterii universului. ªi poate şi surzi, am adăuga noi. Mihai Curtean