Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu a găzduit joi, 13 decembrie, festivitatea de premiere a Concursului național de creație artistico-plastică „Bucuria Nașterii Domnului” din cadrul Proiectului „Lăsați copiii să vină la Mine”.
Potrivit Mitropoliei Ardealului, copiii înscriși la acest concurs de creație au pictat icoane, au desenat, au confecționat felicitări și obiecte decorative de Crăciun, iar cele mai bune lucrări au fost premiate.
„În acest an au participat 295 de copii, coordonați de 115 profesori de la 19 școli din cinci județe. Am oferit premii în valoare de 3.000 de lei, constând în bani, rechizite, cărți și diplome. Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru binecuvântarea dată organizatorilor concursului și tuturor profesorilor și elevilor implicați. Noi, profesorii școlii speciale din Sibiu, am dorit să aducem bucurie copiilor cu nevoi speciale stimulându-i să-și exprime sentimentele lor prin artă. Copiii noștri au pictat pe sticlă, alții au desenat, alții au făcut colaje, felicitări și toți au primit diplome de participare. Am oferit anul acesta 62 de premii”, a spus pr. Marian Vlăduț.
Lucrările elevilor înscriși la acest concurs au fost expuse în foaierul Bibliotecii județene „ASTRA” din Sibiu pentru a fi admirate de toți cei care vor trece prin această parte a instituției.