Proiecţia filmului JINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 22 în cadrul Festivalului „Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezența a zeci de mii de oameni și a regizorului Dumitru Budrala.
Filmul este un amestec sinestezic bine temperat de legendă, muzică, etimologie, imagine, geografie, istorie personală si colectivă ce va fi proiectat în premieră la Jina.
„Filmul Jina este, în egală masură, o cronică a Jinei şi un tablou în culori vii al vieţii de la munte, construită în jurul oieritului, cu tradiţiile şi regulile ei, pastrate de la inceputuri şi până în prezent. Publicul cinefil are sâmbată oportunitatea de a viziona filmul, în aer liber, intr-un cadru special”, a declarat Dumitru Budrala, regizor și director fondator Astra Film Sibiu.
Situată istoric pe graniţa militară a Transilvaniei, Jina e ‘satul celor şapte coline’, filmate aerian în deplina lor maiestate, un loc-hotar cu o privelişte a lumii până departe prin ţări şi imperii, cu cele mai bune păşuni alpine ale străbunei Europe, dar şi cu ‘cele mai bune şcoli poporale din patrie’, cu moşi şi moşii, cu oameni şi păduri integre.
Filmul porneşte de la fascinația regizorului pentru realismul magic al existenţei de păstor, pentru povestea pe care o spun munţii, râurile, fluierele ciobanilor şi tălăngile oilor. Dumitru Budrala creează o experiență audio-vizuală remarcabilă; cadrele aeriene panoramice ale satului sunt completate de muzică de fluier şi de cântece tradiţionale iar filmul ne invită la o călătorie fabuloasă prin istoria şi mitologia unei localităţi vechi din mărginime.
Dumitru Budrala este cunoscut pentru filmele Blestemul ariciului, Drumul regelui – Transalpina şi La drum. Filmele au avut un circuit festivalier impresionant, fiind selecționat în festivaluri de prestigiu din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.
Link trailer: https://youtu.be/gy93Rulp2Uc