2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Trei lansări deosebite de carte la librăria Habitus

Cele mai citite

Cititorilor și prietenilor literaturii li s-au pregătit trei lansări importante, ale unor cărți tocmai apărute și lansate în București. Astfel, ei se vor putea întâlni cu autorii, discuta despre volumele lansate și obține un autograf. În zilele de 8, 9 și 10 decembrie, la librăria Habitus (Piața Mică nr. 4), de la ora 18.00, publicul se va întâlni pe rând cu scriitorii Marius Chivu, Marius Daniel Popescu și Miruna Vlada, alături de invitați precum Andrei Terian, Rita Chirian, Bogdan-Alexandru Stănescu, Teodora Coman și Radu Vancu.
Întâlnirile sunt însoțite de lecturi ale autorilor din propriile lucrări, dialoguri deschise cu publicul și sesiuni de autografe la sfârșit.
Luni, 8 decembrie, ora 18.00
Marius Chivu, „Sfîrșit de sezon”, în dialog cu Andrei Terian.
Sfîrșit de sezon adună 11 povestiri despre singurătate, boală, moarte și iubire, situate în orașul-metropolă însingurant sau în mediul rural pustiit.
Marius Chivu (n. 1978) a debutat în 2012 cu volumul de poezie Vîntureasa de plastic (Premiul pentru debut al USR şi Premiul pentru debut al revistei Observator cultural). A mai publicat volumul de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (2013) şi jurnalul de călătorie Trei săptămîni în Himalaya (2012). A editat antologia Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (2013), a iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (2008). Din 2005 este redactor-editor la revista Dilema veche, unde ţine cronica literară, şi editorialist la revista ELLE.
Marți, 9 decembrie, ora 18.00
Marius Daniel Popescu, „Culorile rândunicii”, în dialog cu Rita Chirian și Bogdan-Alexandru Stănescu.
În Culorile rândunicii se îmbină două țări, cea de „aici” și cea de „acolo”, amintirile ficționalizate și literaturizate ale naratorului despre tinerețe și copilărie, despre vremea de dinainte de emigrare fiind prilej de joacă și imaginație pentru fiica sa de patru ani. Sub forma unor mici viniete foarte stilizate, textele din Culorile rândunicii sunt un elogiu al banalului și vieții de zi cu zi, unde orice clipă reprezintă un prilej de bucurie și joacă, de suflu vital.
Marius Daniel Popescu (n. 1963) a făcut parte din Grupul de la Braşov, alături de Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu şi Simona Popescu. În 1995 publică primul volum de poeme, scris direct în limba franceză: 4 x 4, poeme cu tracţiune integrală. În anul 2004 devine directorul ziarului le persil (pătrunjelul). În aceeaşi perioadă frecventează o închisoare din Elveţia, unde le vorbeşte deţinuţilor despre literatură. Debutul în proză cu romanul Simfonia lupului îi aduce şi prima distincţie literară, Premiul Robert Walser, în 2008.
Miercuri, 10 decembrie, ora 18.00
Miruna Vlada, „Bosnia. Partaj”, în dialog cu Teodora Coman și Radu Vancu.
Bosnia. Partaj e o carte-puzzle. Conţine texte dinăuntrul şi din afara Bosniei, la 100 de ani de la atentatul de la Sarajevo, despre tot ceea ce o femeie îşi refuză, iar apoi interiorizează, după un război sau o despărţire. Bosnia-Herţegovina din aceste versuri nu este ţara cu acelaşi nume, ci este un teritoriu de spaimă şi gingăşie, este o scrisoare de dragoste ruptă şi făcută bucăţi.
Miruna Vlada (n. 1986) s-a format la Cenaclul Euridice, coordonat de Marin Mincu, și a debutat în 2004 cu volumul Poemextrauterine la Editura Paralela 45. Cartea a primit cîteva premii naţionale pentru debut în poezie. În 2007 a publicat la Editura Cartea Românească volumul de versuri Pauza dintre vene, însoţit de un CD în lectura autoarei.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect