7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ultima zi a Festivalului „Mediaş-Cetate Medievală” şi “ Zilele revistelor de cultură din Transilvania şi Banat”, la Mediaş

Cele mai citite

Ultima zi a ediţiei cu numărul nouă a Festivalului „Mediaş-Cetate Medievală”, a avut cel mai numeros public. Dacă Străjerii Cetăţii Bistriţei a deschis seria manifestărilor, cei de la Artgotica au susţinut un număr de animaţie cu steaguri. Memmbrii Grupului Nosa şi-au demonstrat şi astăzi talentul prin dans medieval, iar Ordinul Cavalerilor de Mediaş au avut un moment de interactivitate cu publicul. Organizatorii s-au gândit şi la cei mici şi au inclus în program o secţiune specială pentru ei. Astfel, timp de două ore au avut parte de diverse ateliere de creaţie, intitulate sugestiv “Pajii cetăţii”.

După faptă şi răsplată, spre seară, publicul prezent a avut ocazia să îşi delecteze auzul în cadrul mai multor concerte, după cum urmează: Arhaic, Nomen est Omen, Cimpoierii din Transilvania, Tudor Turcu & The Colours, Nicu Alifantis & Zan. Seara s-a încheiat cu un excepţional moment, lansarea lampioanelor.

Cele două zile de festival au fost presărate cu evenimente adresate tuturor categoriilor de vârstă. Fie că a fost vorba de expoziţii, muzică veche, folk, dansuri medievale, lupte cavalereşti sau spectacole pirotehnice, întreaga comunitate medieşeană a sărbătorit această tradiţie, în care modernul şi medievalul se împletesc în armonie.  

Tradiţionalul eveniment al verii, Festivalul “Mediaş-Cetate Medievală”, a devenit un punct de reper stabil în viaţa cultural-artistică a Mediaşului. Organizatorii şi-au propus ca acest proiect să se amplifice şi să se îmbogăţească de la an la an.

Pe lângă a doua şi ultima zi a festivalului “Mediaş-Cetate Medievală”, medieşenii au sărbătorit astăzi şi “Zilele Revistelor Culturale din Transilvania şi Banat”. Astfel, scriitori s-au întâlnit la Biblioteca Municipală “St.L.Roth”, publicul prezent având ocazia să îşi îmbogăţească cunoştiinţele în materie de cultură. La ora 16:00 a avut loc lansarea ultimului album al cântăreţului, actorului şi poetului, Nicu Alifantis, intitulat Mozaic.

“A fost o poveste de dragoste, spusă în diferite feluri, graiuri, aidoma unui mozaic. Un amalgan de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. 14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, fiecare cu istoria sa”, susţine Nicu Alifantis.

Lansarea de carte “Batalionul de pedeapsă” a autorului Mihai Ganea, a fost cea care a încheiat şirul manifestărilor culturale. Acest roman a apărut deja, publicat şi pe internet. Volumul cuprinde trei părţi, iar cea care le-a prezentat, a fost profesoara Virginia Paraschiv.

“Această lucrare reprezintă destinul unei cărţi provocatoare, aparută şi peste hotare, bucurându-se de frumoase aprecieri. Este un roman autobiografic, cu documente autentice, unde de-o parte sunt oamenii cinstiţi, muritorii de rând, iar de cealaltă parte, infractorii, care au făcut numai rău societăţii”, susţine Virginia Paraschiv.

 

 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect