5.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Lucrările de restaurare a mormântului lui Iisus au fost finalizate

Cele mai citite

O echipă compusă din oameni de ştiinţă şi istorici au finalizat lucrările de restaurare a mormântului lui Iisus, aflat în oraşul vechi din Ierusalim. Situl va fi redeschis pentru public în cursul zilei de miercuri, informează Reuters, citat de News.ro. 
Cercetătorii au lucrat timp de nouă luni la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim şi s-au concentrat pe o structură aflată deasupra mormântului lui Iisus, cunoscută sub numele de Edicul.
Potrivit credinţei creştine, trupul lui Iisus a fost înmormântat în acel sit, care a devenit ulterior Biserica Sfântului Mormânt. Restauratorii au renovat, de asemenea, alte părţi ale bisericii, a precizat coordonatorul lucrărilor.
Structura a avut nevoie de consolidare şi conservare, inclusiv de instalarea unui sistem subteran de drenaj pentru apele pluviale şi menajere, a declarat, luni, Antonia Moropoulou, profesor la Universitatea Naţională Tehnică din Atena, coordonatoarea lucrărilor.
Biserica Greagă Ortodoxă, Biserica Armeană şi Biserica Romano-Catolică împart custodia sitului, în care tensiunile apar adeseori, referitoare la controlul asupra anumitor sectoare ale acestuia. Disputele dintre confesiuni au blocat restaurarea sitului timp de peste 200 de ani.
Lucrările au început abia în 2016, după ce biserica a fost declarată ”nesigură” de autorităţile israeliene, care controlează Ierusalimul de Est, pe care l-au ocupat în timpul Războiului de Şase Zile din 1967.
Fiecare confesiune religioase a contribuit cu 3,3 milioane de dolari pentru acest proiect, iar regele Abdullah al Iordaniei a făcut la rândul lui o donaţie, potrivit presei internaţionale.
Antonia Moropoulou a spus că lucrările au vizat şi partea de zidărie a mormântului lui Iisus. Şuruburi din titan au fost inserate în dalele de piatră, inclusiv unul în piatra ce acoperă mormântul lui Iisus.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect