Duminica I-a din Postul Paștilor. În care se pomenește dreapta credință. Adică Ortodoxia. Taina care ține vie credința în lume. Dintre darurile care țin vie Ortodoxia în mijlocul viețuirii de zi cu zi, și fac viața mereu o sărbătoare, pomenim icoana, cheia vederii lui Dumnezeu. Sensul așezării acestei Duminici în pragul de început al postirii este că icoana este mijlocul cel mai la îndemână prin care ne reactivăm, mereu și mereu, Taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, Taina Prezenței Sale în viețile noastre. Atunci când ele sunt legate de Biserică, Trupul cel tainic al Mântuitorului în lume, al cărui Cap este Hristos. Un exercițiu de memorie și prezență pentru restaurarea motivelor pentru care postim, pentru care trăim. Iisus Hristos și Întruparea Sa.
Exercițiul necredinței lumii de astăzi este legat de des- întruparea Mântuitorului. Un atac permanent la prezența Lui în lume. Una dintre ispite? Excesul de idolatrizare a lui Dumnezeu, manifestat în cele mai mărunte tendințe de a-l așeza ca prezență unde nu este nici locul și nici cazul. Amestecarea lui Dumnezeu în toate disputele noastre umane, în toate ideologiile noastre de moment ori partinice. Un soi de arianism perpetuu, marcat de omenizarea excesivă a lui Dumnezeu cel Întrupat. Ori reducerea Lui la un moralist asumat drept iluminat al lumii, un soi de învățător care refuză Răstignirea. Duminica aceasta ne obligă să reînvățăm fundamentele credinței. Unul din textele liturgice ale sărbătorii, numit Icos, consemnează aceste cuvinte: „Această taină a iconomiei, de la Dumnezeu fiind insuflați, de demult Proorocii, și dobândind strălucirea ei, mai înainte au vestit-o pentru noi cei ce am ajuns la sfârșitul veacurilor. Deci, luând prin ea dumnezeiasca cunoștință, un Domn pe Dumnezeu cunoaștem în trei fețe slăvit; și Acestuia singur slujind, având o credință și un botez, în Hristos ne-am îmbrăcat. Deci mărturisind mântuirea, cu fapta și cu cuvântul pe aceasta o închipuim”. A te bucura așadar de Ortodoxie înseamnă a asuma Întruparea și făptuirea celor poruncite de Cel Întrupat, înseamnă a-l căuta din ochi pe Hristos în icoana lumii și în icoanele ce țin lumea. A-l trăi, a-l mărturisi cu bucuria care se naște din biruința Învierii Sale asupra morții. Refuzând idolatrizarea lui Dumnezeu. Asumând nădejdea și sporind dragostea celor din jur. Prea adesea uităm că atunci când vorbim despre Ortodoxie nu vorbim doar despre credință. Ci și despre nădejde și dragoste, virtuțile care dovedesc că tot ceea ce ține de credință este asumat prin făptuire și Har. La început de Post, lecția unei Ortodoxii deschise prin credință, nădejde și dragoste.
