Ca o pescuire minunată, viața…

Mântuitorul Hristos nu face niciodată minuni în van. Luați aminte la Evanghelia Duminicii acesteia, despre pescuirea minunată (Luca 5.1-11). Seamănă cu propria noastră viață. Suntem mereu în căutare de mai bun, mai mult, mai al nostru. Hălăduim prin nopțile lumii în așteptarea hranei. Alții stau în încordare permanentă să sfâșie prada. Suntem animale de pradă, mai atenți la ce prindem decât la sufletul nostru prins în năvoadele vieții. Ne rănim viața, trupurile le robim neiertătoarei morți. Uneori ne îmbolnăvim de frică, alte ori de lehamite, deseori de indiferență. Furtuni fără sens ne câștigă în valul lor, suntem o pradă numai bună pentru prădătorul liniștii noastre. Și nădăjduim mereu și mereu la o mreajă plină. Pe țărm, departe de greutatea nopții fără rod, Hristos pare naiv pe lângă zdroaba noastră. Pe lângă agitația noastră pare că e din altă lume, precum și este. Semănăm cu Apostolii. Noi suntem frânți de foame și oboseala unei nopți fără pește în mreajă. Lui Dumnezeu îi arde să ne vorbească, ba mai mult, folosește corabia noastră – pe care am fi zdrobit-o în zori de întristarea unui pescuit eșuat – ca pe o catedră, ca pe un amvon. Domnul vorbește mulțimii, vindecă bolnavii și ne vindecă și nouă, ucenicilor, îndoita dezamăgire: de pescuire și de El. Aruncăm mreaja după porunca Lui, nu după experiența noastră, la vremea hotărâtă de El, nu de legile de veacuri ale pescarilor. Și lui Dumnezeu îi reușește iară și iar. Nu, nu o face ca să ne uimească, ci să ne hrănească. Nici ca să dovedească lumii ce pescari buni suntem, ci pentru a învăța de ce El e mai important decât preocupările noastre. Ne învață, decent cum numai Dumnezeu știe să o facă, lecția priorităților în viață. Poate că Apostolii nu au înțeles gestul de fraternitate cu ei pe care Dumnezeu îl face. E legea dintâi a oricărei vocații: nu barca e ținta. Nu huzurul. Ci oboseala cu rost, trezvia specifică celui care priveghează cu ochii țintă la adâncul neizbândei. Nu, Hristos Domnul nu ne-a promis abundența decât pentru vremea ieșită din timpul vieții noastre în trup. Pentru acum și aici, El ne-a dăruit imaginea aceasta, a lui Dumnezeu care întâi umple mreaja de Duh și apoi pe cea de trup. Pare că nu are nicio grabă, liniștit ca un om din insule, al cărui timp nu se măsoară în câștiguri imediate. Ce va fi fost în dimineața aceea în Capernaum? O piață de pește fără pește și apoi cu pește din abundență. Cum seamănă viața noastră cu piața golită de folos a Capernaumului atunci când nu tragem la aceeași mreajă cu Hristos. Răbdător, Hristos Domnul ne dovedește că slujirea Lui e o alegere grea. Mreaja poate fi goală. Dacă sufletul însă ascultă de El minunea începe. Cu noi în mreajă și El trăgând vârtos să ne scoată la mal. Strașnic Pescar!