Vorbindu-le contemporanilor Săi, Domnul le identifica mereu frământările, ascultându-le gândurile și intuindu-le replicile. Părea că locuiește în inima lor, în adâncul cunoașterii lor ca persoane. Așa este și în Evanghelia aceasta (Matei 6.22-23) așezată îndată după Duminica Sfinților Români, marcată și de chemarea la Apostolie a ucenicilor Săi, Părinții Bisericii arătând prin aceasta că unul dintre marile daruri ale Duhului Sfânt venit în întâmpinarea noastră este acela al Proniei, al purtării de grijă prin care Dumnezeu se face vădit în viețile noastre. Asta nu exclude, însă, munca și implicarea într-ale vieții. Faptul că Domnul nu ne va lăsa să murim de foame nu înseamnă că trebuie să ne cultivăm lenea ori să facem din asistare socială meserie. Provocarea cea mare a unui astfel de text constă însă, în gândul meu, la ce ar auzi Hristos, dacă ar intra în mintea noastră, ca fiindu-ne nevoie imediată. Oricât se schimbă tehnologiile și rigorile vieții, tot mâncarea, apa și îmbrăcămintea rămân fundamentul unei vieți sociale decente. E interesant cum numai pe acestea le alege Hristos Domnul să le treacă în grija lucrării Duhului Sfânt. Ca să evite păgânizarea noastră Dumnezeu nu ne lasă pradă idolilor foamei, setei și despuierii. De aici greutatea Bisericii de a înțelege orice exces sau extremism lăsat de hrană, băutură ori îmbrăcare. De aici nevoia permanentă de a evita confuzia între dietă și postire ori reacția la despuierea publică. Or fi văzut apărătorii mișcărilor de marxism cultural cum este batjocorit trupul uman prin despuierea lui pentru a fi pus în slujbă ideologică în tot felul de parade ale mândriilor ieftine moral? Vă aduceți aminte, sunt sigur, de momentele legate de Gadara ori ținutul Gherghesenilor în care semnul vindecării de duhuri necurate era așezarea celor atinși de iad la picioarele Mântuitorului, îmbrăcați și ascultând cu decență cuvintele Cuvântului? Unii pare că fac din opusul imaginii acesteia un proiect ambițios, forțând la extrem drepturi absurde au uitat calea săracilor. Au dezechilibrat și absurdizat drepturile omului, forțându-l pe om să fie caricaturizat, aruncat în neomenie. Deși pare că grijile noastre s-au schimbat- cariere, motivații financiare, siguranță în locuință, dezvoltare personală, etc.- ele sunt aceleași. Oricât de bogat ar fi cineva se teme de foame, sete și goliciune materială, lipsă de reprezentare socială prin haine. Oricât de sofisticate ar fi etichetele ele nu anulează fragilitatea noastră umană. De aici și nevoia Proniei. Care lucrează mereu, purtând în sine iubirea Duhului Sfânt.
Publicitate
