Vindecarea slugii dușmanului (Matei 8.5-13)

Oricât ar părea de ciudat Mântuitorul ne oferă, de mii de ani de acum, lecții de viață cotidiană. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 8.5-13) ne aduce aminte că a fi uman, a fi de partea omului- cu alt cuvinte, nu ține cont de națiune ori ierarhie socială, nu ține cont de modul în care lumea ține cont de toate. Un sutaș, adică un ofițer roman pus peste o sută de soldați, cere Mântuitorului, în Capernaum, să-i vindece sluga. Evanghelia ne arată, câteva versete mai sus (Matei 8.1-4) că tocmai vindecase Domnul un lepros, un looser, cu i-am spune azi, un nimeni social. Acum dușmanul roman, căci despre un ofițer dușman vorbim, cere lui Hristos să-i vindece sluga. Desigur prilej de sminteală pentru ultranaționaliștii evrei, prilej de gâlceavă pentru apărătorii ideii că numai cei din neamul lui Israel pot fi atinși de har. Boală grea la cei care se dau a fi credincioși, mereu se cred singurii îndreptățiți să fie băgați în seamă de Mesia. Uneori chiar când nu-L recunosc, tot lor li se cuvine totul…Sutașul este omul lui Dumnezeu nu prin apartenența la vreun popor ales sau prin vreun ritual complicat. Sutașul e omul lui Dumnezeu pentru că nu și-a pierdut omenia. Îi pasă de fratele său, sluga sa, ordonanța sa perpetuă. Mântuitorul se autoinvită sub acoperișul casei prigonitorului roman. Acesta se socotește nevrednic de intrarea Domnului în casa sa. Pare așa de simplu să fii cuminte și smerit. Dar ce mecanisme se declanșează în sufletul sutașului surprins de disponibilitatea lui Hristos de a fi cu el. Se crede nevrednic doar pentru că poruncește oamenilor. Noi, obișnuiți cu lideri mincinoși și care, pentru a-și arăta autoritatea și disponibilitatea la popor, înjură sau fac glumițe, ironizează cu ușurință ori invalidează persoana celuilalt prin abuz de invective, părem șocați de un astfel de comportament. Nici Hristos, Dumnezeu întrupat, nu se arată altfel. E surprins de corectitudinea colegială a comandantului. Nu se scuză și nu caută să se arate altfel decât este. El cere vindecare slugii sale, nu iertare de păcatele sale, nu caută la ale sale ci să ridice din suferință un aproape, cel mai umil dintre cei ce-i erau aproape. Domnul vindecă sluga dușmanului politici și militar. O vindecă pentru că regăsește în sutaș propria misiune față de om, căutarea și aflarea slugilor celor bolnave. Vindecă sluga dușmanului dar și pe dușman iar pe noi de dușmănie. Pentru că Domnul identifică în asupritor valorile omeniei, simpatia la durere, cumințenia gândirii și valorizării unei funcții sociale. Grea lecție. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, uneori când aproapele tău e dușman declarat, cu spadă și uniformă, propriului tău popor. Credința sutașului vindecă boala slugii. Mijlocirea celui credincios contează. Chiar când mijlocitorul îți pare, după reguli, dușman.