8.6 C
Sibiu
vineri, aprilie 26, 2024

GALERIE FOTO – Elevii medieșeni au revenit la școală

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Câteva mii de elevi medieşeni s-au reîntors luni în bănci. Dis-de-dimineaţă, tinerii au luat drumul şcolilor unde studiază, nerăbdători fiind să-şi reîntâlnească prietenii şi colegii şi să depene aventurile din vacanţa de vară. Noul edil șef al Mediaşului, Gheorghe Roman, alături de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Ștefan Firu, au participat la deschiderile festive ale noulu ian școlar la Liceul Teoretic „Axente Sever” și la Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș”. Aât Gheorghe Roman, cât și Ștefan Firu, au ţinut să felicite toţi managerii unităţilor şcolare din Mediaş pentru felul în care s-au pregătit şcolile pentru noul an de învăţământ. „Nu este prima dată când vin la deschiderea anului școlar la Mediaș. Găsesc școlile din Mediaș pregătite pentru deschiderea noulu an școlar și știu că sunt cadre didactice bine pregătite, devotate,cele mai multe dintre ele titulare. Ne așteaptă un an cu provocări mari, sper să le facem față, să ne ridicăm și noi la înălțimea cerințelor societății moderne din secolul pe care îl trăim”, a spus Ștefan Firu.
„Ca primar al municipiului Mediaș am vrut să mă asigur că toate unitățile de învățământ își primesc elevii așa cum se cuvine. Noi nu am făcut altceva pe parcursul verii decât să corectăm bugetul aprobat anul trecut de către consilierii locali și să alocăm niște fonduri acolo unde am considerat că este absolut nevoie. Nu pot decât să mă declar mulțumit de modul în care a început anul școlar în municipiul Mediaș, să-i mulțumesc domnului inspector școlar general Firu pentru că și-a făcut timp și a venit și în municipiul Mediaș și în același timp vreau să le urez tuturor copiilor un an școlar în care să aibă rezultate cât mai bune, iar cadrelor didactice le urez să aibă multă răbdare și să îi pregătească pe copii astfel încât aceștia să fie cei care vor aduce progresul și în municipiul Mediaș”, a spus primarul Gheorghe Roman.
Pe parcursul vacanței de vară, mai multe unități de învățământ din Mediaș au avut parte de o serie de lucrări. Grădinița cu Program Prelungit „Micul Prinț” a primit 27.500 de lei pentru lucrări de reparații la conducta de apă potabilă a unității, iar Școala Gimnazială „George Popa” a primit 160.000 de lei pentru reparații la curtea școlii și la terenul de sport al unității de învățământ. De peste 143.000 de lei a beneficiat Școala Gimnazială numărul 7 Mediaș pentru asfaltarea curții școlii, iar Școala Gimnazială C.I. Motaș a primit 350.000 de lei pentru lucrările de asfaltare care urmează să se desfășoară la curtea școlii. 81.000 de lei au fost alocați Școlii Gimnaziale „Hhermann Oberth” pentru înlocuirea vechilor geamuri cu unele termopan și pentru achiziționarea unor obiecte de inventar, iar Liceul Teoretic „Axente Sever” din oraș a beneficiat de 109.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de hidroizolație verticală la demisolului corpului E.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Ziua de 2 mai, zi liberă pentru Tribunalul Sibiu

Tribunalul Sibiu anunță că ziua de 2 mai 2024 a fost desemnată ca zi liberă pentru personalul instituțiilor și...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect