Tinerii participanți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) au avut ocazia să-și exprime părerea în legătură cu câteva aspecte prestabilite de organizatori. Temele de discuție au fost „Nevoia mea de Biserică – între reflex și realitate”, „Updatarea/Actualizarea Bisericii: Biserica 4.0”, „Nevoia de dezvoltare personală: Poate fi Biblia manual de dezvoltare Personală?”, „Biserica: validarea fericirii/mântuirii”.
Workshop-urile desfășurate în intervalul orar 10.30-12.30, în cadrul a cinci instituții de învățământ (Școala Gimnazială nr. 1; Școala Gimnazială nr. 4; Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”; Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”; Colegiul Național „Octavian Goga”) au început cu rostirea unei scurte rugăciuni și au continuat cu un joc de cunoaștere, pentru a oferi participanților șansa să socializeze mai ușor. Tinerii au discutat despre pasiunile lor, despre viitor, dar și despre ei înșiși – ca un nucleu a unei lumi aflate într-o continuă schimbare. Aceștia au fost împărțiți în patru grupe, fiecare echipă tratând unul dintre subiectele menționate anterior.
Concluziile la care au ajuns împreună în urma dezbaterii o parte din participanți, aflați la Colegiul Național „Octavian Goga” au fost: pentru tineri este important să-și dorească să atingă fericirea și să înțeleagă faptul că succesul poate fi o componentă a ei, dar nu și o garanție; este necesară updatarea Bisericii și înclinația acesteia spre nevoile unui tânăr; fără a primi o educație religioasă, este greu să îți găsești adevăratele coordonate ale existenței.
La final, profesorul care a moderat discuția le-a transmis iubitorilor de ortodoxie un mesaj aparte. Le-a împărtășit gândul că sunt două verbe mari în viața noastră: „a avea” și „a fi”. Societatea ne îndeamnă să ne gândim la „a avea”, iar noi ne supunem acesteia. Este foarte important să ne gândim măcar o dată pe zi la „a fi”, la „cine sunt?” și „ce vreau să fiu?”.
ITO 2018 continuă cu o conferința „Unitate. Credință. Neam. De 100 de ori România” susținută de domnul ambasador Emil Hurezeanu și de părintele Constantin Necula la ora 17, la Sala Transilvania.