Sibiul a atras fonduri europene pentru educație prin patru mari proiecte. Acestea se derulează de anul trecut, în oraș și în câteva zone rurale din apropiere. Valoarea lor totală este de peste 16 milioane de lei. Vorbim aici despre „Edica – Educație, Dezvoltare instituțională, Capacitate administrativă”, „EduCaT – Educație Durabilă de Calitate pentru Toți”, „Fii practic, mergi la școală” și „Competență, inovare și profesionalism în educație”. Scopul acestor proiecte este acela de a crește calitatea învățământului în școli defavorizate, prin parteneriate cu ONG-uri și firme, precum și prin implicarea activă a comunității. Beneficiari unici sunt, până în momentul de față, 1.300 de copii, iar în curând, numărul aceastora va crește la 1.800 de copii. Sunt proiecte prin care se promovează o schimbare de viziune asupra educației, se sprijină comunitățile sărace pentru a avea acces la educație, iar, cel mai important, în miezul acestor proiecte sunt copiii.
Alexandru Dumbravă, directorul Casei Corpului Didactic Sibiu, instituția care le implementează, spune că sprijinul primit din partea dascălilor a fost vital pentru a putea demara activitatea proiectelor.
Ce ne puteți spune despre aceste proiecte din zona educației, un segment, așa cum știm, destul de vulnerabil în România. Dincolo de limbajul administrativ și de datele stufoase din documentele oficiale, care este numitorul comun al acestor proiecte și ce își propun ele în linii mari?
Numitorul comun este dorința noastră, a echipei de la CCD Sibiu, de a da șansa la o educație de calitate tuturor copiilor din aceste comunități, iar cadrelor didactice care au dorit să ni se alăture în aceste proiecte, să le oferim tot sprijinul de care au nevoie în activitatea lor de zi cu zi. Practic, există două linii de finanțare pe care se puteau accesa fonduri de către instituțiile de învățământ, mai cunoscute sub numele de „Școala pentru toți” și „Profesori motivați în medii defavorizate”. Am visat la șansa de a implementa astfel de proiecte încă de când eram director la Școala Gimnazială Roșia, dar în acea perioadă nu a existat o astfel de linie de finanțare cu fonduri europene. Ideea proiectelor pe „Profesori motivați în medii defavorizate” are la bază un model mai vechi, „Teach for America”, cu care s-a cochetat și pe la noi. Practic, încercăm să oferim profesorilor care lucrează în comunități catalogate ca fiind defavorizate sprijin în desfășurarea activității lor prin oferirea de cursuri de formare acreditate, în mod gratuit, pe tematici de care au nevoie, organizarea de întâlniri de formare și diseminare, formarea unei baze de date de bune practici, suport pentru navetă, concursuri de proiecte finanțate cu premii în bani, dotări pentru școlile participante. Pe cealaltă linie de finanțare, activitatea de bază constă în oferirea, în mod gratuit, de activități de genul școală după școală, atât pentru copiii de grădiniță, cât și pentru elevii de ciclu primar și gimnazial. Astfel de activități presupun ore suplimentare de matematică, limba română, limba engleză și TIC, acestea insoțite de o masă pentru fiecare participant, în fiecare zi de program. Aceste activități sunt dublate de ore de consiliere oferite atât elevilor, cât și părinților, atât individual, cât și în grup. De asemenea, la nivelul fiecărei comunități cuprinse în aceste proiecte, avem în formare și clase de A Doua Șansă (ADS), clase în care elevii sunt adulți care doresc să își finalizeze la maturitate studiile nefinalizate la timp. Elevii beneficiază de asemenea de excursii tematice, subvenții, concursuri cu premii, consiliere pentru orientare în carieră.
Cunoașteți foarte bine localitățile în care se derulează trei din cele patru proiecte. Sunt zone sărace, în care oamenii se preocupă întâi de toate să aibă ce mânca, abia apoi să-și trimită copiii la școală. Se știe că rata de abandon școlar este mai ridicată în mediile vulnerabile în care nici părinții nu au avut acces la educație. Cum îi convingeți că educația le e necesară?
Cred că, în mare măsură, toată lumea știe că educația este cel mai sigur pas pentru a realiza ceva cu viața ta, pentru a-ți putea atinge visele. Toți oamenii doresc să fie independenți financiar, să poată să fie de folos familiei, să fie proprii lor stăpâni. Ori educația este calea cea mai sigură și mai scurtă spre implinirea acestei dorințe. Cele două proiecte de tip „Școala pentru toți, EDUCAT„ și „Fii practic. Mergi la școală!”, se desfășoară în județul Sibiu, în localitățile Roșia, Nou, Nocrich, Alțâna, și, în curând, în Chirpăr și Vurpăr. Avem aproape 2.000 de copii ca și beneficiari și o mulțime de dascăli cu care colaborăm. De fapt, sprijinul primit din partea lor a fost vital pentru a putea demara activitățile proiectelor, mulțumindu-le și pe această cale pentru răbdarea de care au dat dovadă și dorința de a face tot ce le este posibil pentru a-și ajuta elevii. Cu celelalte două proiecte, „Profesori motivați în medii defavorizate”, este o altă poveste. În primul dintre ele, „EDICA”, avem ca beneficiari cadre didactice de la școlile cu personalitate juridică Alțâna, Nocrich, Chirpăr, Roșia, Mihăileni, Laslea, Brateiu, Bazna, Târnava, Bruiu, Ighișu Nou, Hoghilag, la care se adaugă încă 6 școli din Dej, Cluj Napoca și Turda. În total, sunt peste 450 de cadre didactice care vor beneficia de 6-7 cursuri de formare, traininguri, întâlniri cu personalități interesante, conferințe, concursuri cu premii. Ultimul proiect a venit ca o colaborare cu fundația Roma Education Fund, un partener mai vechi de-al meu, pe care nu l-am putut refuza, și așa am ajuns în situația de a face formări și cu peste 250 de cadre didactice din județele Mureș și Iași. Pentru Sibiu, Mureș și Iași, toți formatorii noștrii sunt sibieni, iar pentru Cluj primim și sprijinul unor formatori ai CCD Cluj cu care am mai colaborat. Astfel, CCD Sibiu a ajuns ca, de la 10 angajați în mod normal, acum să aibă pe statele de plată peste 150 de persoane.
De ceva timp, Sibiul și zonele din împrejurimi se dezvoltă din punct de vedere economic vâzând cu ochii. Proiectele pe care le derulați spuneți că vor dura trei ani. Credeți că șansele de angajare ale adolescenților prinși în aceste proiecte vor crește?
Cred cu tărie că da, piața muncii din zonă este ca un burete care absoarbe tot ce apare, important este ca noi să îi ajutăm să nu ajungă în abandon școlar și să îi motivăm să devină o forță de muncă cât mai calificată și oameni frumoși. Un studiu referitor la șansele pe care le are un elev de a ajunge în abandon școlar, la care am participat cu Școala Gimnazială Roșia, printr-un proiect POSDRU, efectuat pe o perioadă de 2 ani în toate regiunile țării, mi s-a întipărit în minte. Conform rezultatelor acestui studiu desfășurat pe mai bine de 2.000 de elevi din diferite medii, mai important decât numărul de cărți din casă, locul elevului în prima sau în ultima bancă, nivelul de bunăstare al familiei, nivelul de studii al părinților este dacă elevul vine sau nu cu plăcere la ore. Dacă profesorul reușește să facă ora suficient de interesantă încât elevul să vină cu drag, atunci acel elev are șanse uriașe să termine studiile și să își găsească drumul potrivit în viață. Deci da, cu profesori motivați, emanând viață și prospețime, și cu sprijin suplimentar, șansele acestor copii de a-și face o viată așa cum și-o doresc, cresc.
În același timp, presupun că aveți în vedere și beneficii pentru comunitate. Până la urmă, ce au de câștigat comunitățile mici prin proiecte educaționale?
Totul. Copiii sunt viitorul, copiii sunt totul. Dacă nu îi avem și nu îi creștem frumos astăzi vom plăti enorm mâine ca națiune și comunități. De-a lungul istoriei nu au supraviețuit nici speciile cele mai puternice, nici cele mai rapide, ci cele care au reușit să se adapteze cel mai bine la mediu, la realități. Școala din ziua de astăzi ar trebui să îi invețe pe copii să fie plini de viață, mereu atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cum spunea bunica mea – să aibă spirit în ei. Și, aș mai adăuga, să nu uite, în această cursă a tehnologizării fiecărui aspect din viața noastră, să își păstreze umanitatea cu care se nasc, empatia, demnitatea.
Atunci când se scrie un proiect, cei care vor să-l implementeze își propun lucruri mărețe, de aceea, raportate la realitățile românești, obiectivele pot părea uneori utopice. Dacă ne mutăm din hârtii, unde totul pare minunat, coerent și tangibil, în teren, ce vom constata? Care sunt, de fapt, cele mai stringente probleme cu care vă confruntați?
Modificarea datelor din teren, de la data aplicării pentru finanțare, până la data începerii implementării proiectului, cauzează o mulțime de probleme cu care deja ești copleșit chiar înainte de a începe. Urmează un tăvălug de clarificări, notificări, acte adiționale, care pot să îți mănânce, până la aprobare, luni întregi. Și, în toată această perioadă, muncești enorm dar, pe teren, nu se văd rezultate. Apoi, apar problemele de personal, încadrarea în termene, constatarea că, uneori, prin proiect s-au strecurat erori, linii lipsă la buget etc. Și, dacă reușești să nu clachezi în primele luni, încep să îți crească șansele de a finaliza proiectul. Foarte sensibile sunt, de asemenea, relațiile cu oamenii. Noi suntem o instituție mică, cu vreo 10 angajați, în mod normal. Acum cred că am depășit 150 de angajați pe care trebuie să îi plătim lună de lună, să îi ascultăm. Desigur, există un nucleu cu care tragi de rupi, dar fiecare om este important și poate face ca proiectul să meargă sau să crape. Pe „Educat”, de exemplu, am început cu grup țintă anticipat doar din Alțâna și Nocrich, fiind apoi nevoiți să facem act adițional pentru a aduce și alte comunități în proiect. Suntem mereu cu ochii la termene, la indicatori, adesea ajungi să îți măsori viața în timpii dintre raportări, notificări, clarificări etc. În anul 2016, când am început toată aventura depunerii proiectelor, am spus că scriem mai multe, sperând să iasă unu, maxim două. Au ieșit câștigătoare patru din cinci. Suntem singura instituție din învățământul preuniversitar din România, fie că vorbim de școală, Casă a Corpului Didactic sau Inspectorat Școlar, care are mai mult de două proiecte în derulare pe fonduri europene. Iar, la acestea, mai puneți la socoteală și două Erasmus+ derulate în ultimii doi ani. Toate acestea, ca bonus, pe lângă activitatea normală a fiecărui CCD.
Reporter: În final, ce vă supără sau vă enervează peste măsură? Și, în același timp, care este cea mai mare satisfacție/bucurie pe care v-o aduce implicarea în astfel de proiecte?
Cel mai tare mă supără faptul că nu pot fi aproape de familie atât de mult pe cât îmi place să fiu. Urăsc munca de birou, deși am parte de ea la greu, am crescut la țară și îmi place să trăiesc cât mai mult în aer liber. Și acest lucru, adesea, devine un lux.
Cea mai mare satisfacție este să văd că, în ciuda tuturor obstacolelor, proiectele merg mai departe. Mă bucur să constat că s-au format, nu peste tot, dar destul de mult, echipe care au învățat să lucreze bine. Mă bucur să stau de vorbă cu părinți mulțumiți, cu profesori și elevi care se declară mulțumiti de ceea ce se întâmplă.
