6.3 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ana Maya, magia pianului la 8 ani

Cele mai citite

Ana Maya Brumar este, la cei 8 anișori ai săi, unul dintre cei mai buni pianiști ai României, la categoria ei de vârstă. Cu nenumărate premii obținute, demonstrează la fiecare concurs la care participă că, în ciuda vârstei fragede, munca, seriozitatea și perseverența completează perfect bucuria de a face ce-i place. Ana Maya tocmai a terminat clasa a II-a a Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, secția germană  și pe lângă muzică iubește baletul, teatrul și animalele. Una dintre cele mai mari și recente realizări este faptul că a fost finalistă la competiția internațională „Jeunesses International piano Competition – Dinu Lipatti”, competiție la care au participat 144 de tineri pianiști, din 40 de țări, cu vârste cuprinse între 6 și 30 de ani. 

Talentul și frumusțea Anei Maya au făcut front comun pentru ca noi să ajungem să ne bucurăm de ele înainte ca fetița să împlinească 8 ani. CV-ul ei este impresionant și atârnă greu în latura culturii și a sensibilității. Ana Maya excelează la pian, iubește baletul și și-a făcut deja debutul în teatru. Steaua ei a început să strălucească de timpuriu și pe zi ce trece strălucește tot mai puternic. Avea numai 2 ani când a cântat prima gamă pe un pian de jucărie, apoi a fost de neoprit. Își dorea enorm un pian, iar bunica ei i-a împlinit dorința, când fata avea 5 ani. „Îmi amintesc când am primit pianul. Tatăl Anei Maya și câțiva prieteni s-au chinuit nespus să bage pianul în casă, fără a avea habar că poate fi dezmembrat și transportat mai ușor. Unul dintre prietenii noștri, când și-a mai tras sufletul, i-a spus Anei Maya să-i cânte ceva nou, de fiecare dată când vine la ea (și vine des), altfel nu o s-o mai viziteze”, povestește Ana Maria Brumar, mama fetei. Chiar dacă afirmația a fost făcută mai mult în glumă, Ana Maya a reușit să se țină de cuvânt. Dragostea ei pentru pian, dedicarea și seriozitatea cu care a tratat, în ciuda vârstei fragede, acest instrument și-au spus cuvântul. Performanțele fetei au scris până în prezent doar primle pagini ale unui viitor plin de finețe artistică. Printre premiile câștigate se numără cel de excelență, acordat de Fundația „Pro Piano” la concursul organizat la Iași, Premiul de Excelență, la Festivalul „Johann Sebastian Bach”, obținut la Cluj, Premiul I la Festivalul Internațional „Pro Piano” București, Finalistă la „Europafest 2013 – International Music Festival”, în cadrul competiției internaționale „Jeunesses International piano Competition – „Dinu Lipatti”. Cele mai recente premii obținute sunt  premiul I la categoria A2 (solo) și premiul I categoria D la patru mâini (duet) cu Ștefan Marcu, de la Concursul Pro Piano International București, ediția a XVIII-a. Ana Maya studiază pianul cu Sanda Mihaela Vulcu la Palatul Copiilor. „Din păcate Ana Maya studiază oficial doar 25 de minute pe săptămână, atât le oferă statul copiilor externi. La Liceul de Artă nu există clasă de germană, așa că ne este foarte greu cu exersatul. Avanatajul ei este că datorită performanțelor obținute, domnul Bojin ne permite să exersăm la filarmonică, atunci când este posibil, și avem acces și la biblioteca Astra, de asemenea, atunci când se poate”, spune mama micuței pianiste. În cazul Anei Maya, familia o susține necondiționat și eforturile lor sunt pe măsură, astfel că fetița poate arăta de ce este în stare.

Peste tot… pianul

Atunci când vorbește despre pian, Ana Maya spune că reușește să-i reflecte imaginația. Întotdeuna își imaginează ce cântă și cântă ce-și imaginează. Mama ei povestește că simte mereu nevoia atingerii clapelor și de mică, în aproape toate desenele pe care le-a făcut, apare și pianul. „Până și Moș Crăciun era cu pianul”. În ceea ce privește interpretarea la pian, în momenul de față Ana Maya este fascinată de Edvard Grieg, însă îi plac mult și Bach sau Debussy. Activitățile zilnice se împart între școală, balet, role sau înot și 2, 3 sau poate mai multe ore de repetiție la pian. În rest, îi place baletul, teatrul, să se joace cu fratele ei mai mic, Patrick, cu verișoara ei, Aida, și cu prietenii cu care împarte aceleași hobby-uri. Iubește enorm animalele și de aceea se bucură de un labrador auriu și o pisică norvegiană de pădure, care îi aparțin. „Lion King II” este desenul animat preferat, cartofii cu sare și unt sunt mâncarea ei preferată, iar fratele ei Patrick este și cel mai bun prieten. Dacă Ana Maya ar fi o zână, și-ar folosi bagheta magică pentru a face o lume mai bună, iar ea ar locui în Norvegia, lumea lui Grieg.

 

Palmares Ana Maya

Balet:

2010 – solistă în spectacolul de final de an „Bayadera”; participă la spectacolul de Crăciun al Teatrului de Balet din Sibiu „Spărgătorul de Nuci”

2011 – solistă în spectacolul de final de an „Giselle”

2012 – pregătește un rol de solistă în spectacolul de final de an în „Anotimpurile” de                 Alexander Glazunov 

Pian: 

2011 – locul III la secțiunea „Pian” și diplomă acordată de Radio Christal în cadrul    

            festivalului Național de Muzică „Ecoul Pietrei Craiului” din Zărnești

            premiul I la Concursul Județean de muzică ușoară, folk, dans clasic și 

           modern, secțiunea „Pian”, Sibiu 

           premiul I – duet la 4 mâini în cadrul aceluiași festival

2012 – premiul de excelență acordat de Fundația „Pro Piano”, Iași și Premiul Special al Juriului acordat pentru „Prezență Scenică”

           premiul de excelență la Festivalul „Johann Sebastian Bach” , Cluj-Napoca

           premiul I la Concursul pentru muzică clasică, ușoară și folc, Sibiu

           premiul I la Festivalul Internațional „Pro Piano” București

         participă la Masterclass, Curs Internațional de Măiestrie Instrumentală, ediția a  

         VII-a, la profesor Adrian Oetiker, Elveția

2013 – premiul de excelență,  categoria B3, Festivalul Pro Piano Sibiu, Ediția I

    premiul de Excelență categoria C – duet

  finalistă la „Europafest 2013 – International Music Festival”, în cadrul competiției    

          internaționale: „Jeunesses International piano Competition – „Dinu Lipatti”

Teatru:

2009-2010-2011 – rolul fetiței cu chibrituri și Didil din spectacolul de Crăciun „Casa Anderson” organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, regizor Bogdan Sărățean

Biografie: 

Data nașterii:  11.08.2005

Studii: Colegiul Național „Andrei Saguna”, a terminat clasa a II-a, germană, învățătoare Alma Egri

Cursuri de balet clasic, clasa Prof. Ibolya Cristea

 

Din lumea ei imaginară foarte bogată, coboară uneori să ne impresioneze cu o execuție impecabilă la o serbare, un consurs, un examen, o întâlnire cu prietenii sau o simplă oră de pian. Copil angelic, cu o predilecție naturală pentru muzică, dublată de tenacitate și putere de muncă deosebite, indispensabile pentru a reuși, cu un bun simț înnăscut moștenit de la părinți devotați cu deschidere spre artă, acest copil de excepție are toate premizele unei cariere extraordinare. După doi ani de când lucrăm împreună continuă să mă surprindă până la perplexitate prin dovezil
e de inteligență deosebită și aptitudini pentru muzică mult peste media generală. Posedă echilibru și forță psihică, utile pentru a reuși în concursuri, spectacole, recitaluri. Sanda-Mihaela Vulcu, profesor de pian 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Contract de 5 milioane de lei pentru dotarea școlilor din Mediaș

Miercuri a fost semnat la sediul municipalității medieșene un nou contract de achiziție din cadrul proiectului de dotare a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect