Un proiect care promovează un mod de viață sănătos, în principal pentru copii, se desfășoară la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu. Proiectul se numește „Healthy Kids” ( Copii sănătoși) și a fost demarat în luna septembrie a anului 2016.
În proiect sunt implicate șapte țări europene: România, Turcia, care este și țara coordonatoare, Italia, Spania, Polonia, Portugalia și Grecia. Obiectivul principal constă în creşterea motivaţiei elevilor pentru o alimentație sănătoasă și un mediu de viață sănătos cu ajutorul sportului, însuşirea unor strategii moderne, europene pentru formarea competenţelor la elevi prin participarea la mobilități școlare europene. În cadrul proiectului au avut loc activități de informare a elevilor, părinților și cadrelor difactice, întâlniri cu specialiști în nutriție și sport, s-au realizat competiții sportive, s-a gătit sănătos alături de elevi și familiile acestora, iar elevii au învățat despre importanța fructelor în alimentație și s-au ocupat de grădinărit, etc.
De asemenea, se fac și reuniuni între țările participante. Una dintre ele va avea loc în perioada 17-19 octombrie 2017, într-o școală din Polonia, unde se vor hotărî activitățile ce urmează să fie făcute în cel de-al doile an de parteneriat.
Proiectul se va încheia în ultima zi a lunii august 2018.