Praznicul Adormirii Maicii Domnului, unul din cele 12 praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit la 15 august, scrie Agerpres. Despre Maica Domnului arhimandritul Ilie Cleopa spune că Biserica Ortodoxă o cinstește mai mult decât pe toți sfinții și îngerii, dar totuși nu i se aduce slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea care i se dă se numește preacinstire (supravenerare), și această preacinstire i se cuvine pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalți sfinți. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”. Maica Domnului este mai presus decât sfinții și îngerii, deoarece și îngerii și oamenii i se închină. Astfel, i s-a închinat ei Arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28-29), și în același fel i s-a închinat și Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40-43). Însăși Sfânta Fecioară spune, prin înțelegere Dumnezeiască, că pe ea o vor ferici toate neamurile: „Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic…” (Luca 1, 48-49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu. (vol. „Călăuză în credința ortodoxă”) Mutarea Maicii Domnului din această lume, adormirea sa, căci nu despre o moarte ci despre o adormire vorbesc părinții Bisericii, adică fără durerile morții, s-a întâmplat după mai mulți ani de la evenimentul Înălțării Domnului, care a avut loc pe Muntele Măslinilor. În acest loc mergea Maria, mama Sa, mai târziu să se roage, ca să iasă din trup și să se ducă la Dumnezeu, pentru că avea necontenita dumnezeiască dorință, ca să vadă fața Fiului său.
Pe când se afla pe Muntele Măslinilor, într-una din zile a fost și înștiințată de către Sfântul Arhanghel Gavriil de plecarea sa la cer. În următoarele trei zile după vestirea Sfântului Arhanghel și până la ceasul morții, Maica Domnului împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, căruia îi fusese încredințată de Hristos când se afla pe cruce, cu toate sfintele femei care erau împrejurul ei s-a pregătit pentru acest eveniment. Dorea însă să fie de față la trecerea sa din lume și Sfinții Apostoli, care se aflau departe de Ierusalim, răspândiți între neamuri pentru a face cunoscut mulțimilor întruparea Lui Dumnezeu. Tradiția Bisericii arată că această dorință a Maicii Domnului i-a fost îndeplinită, prin putere dumnezeiască Sfinții Apostoli au fost aduși la Ierusalim și au fost prezenți la înmormântarea Născătoarei de Dumnezeu. În ziua a cincisprezecea a lunii august, venind acel ceas care era ales pentru mutarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și-a dat sufletul în mâinile Fiului său, grăind cu bucurie: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea”. Și iarăși a zis cuvântul ei cel vechi, pe care l-a rostit atunci când a primit vestea nașterii Domnului: „Fie mie acum după cuvântul tău” (Viețile Sfinților).
Anii de început ai Bisericii creștine au fost cu multe încercări și cu jertfe de sânge. La moartea primului mucenic creștin, Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre de către evrei la Ierusalim, a privit cu multă durere și Maica Domnului, rugându-se cu căldură către Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta a lăsat Hristos pe Maica Sa pe pământ, ca, prin starea ei de față, cu sfatul, cu învățăturile și cu rugăciunile, Biserica creștină să se înmulțească, să se întărească, și să primească îndrăznire, ca să stea pentru Domnul său până la sânge. Sfântul Ignatie într-o scrisoare pe care a trimis-o din Antiohia, către Sfântul Evanghelist Ioan, care o avea în grija și în casa sa pe Maica Domnului spunea: „Eu, dacă îmi va fi cu putință, voi veni la tine, ca să văd pe credincioșii sfinți care s-au adunat acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toți este minunată, cinstită și iubită și toți doresc să o vadă. Cine n-ar fi dorit s-o vadă pe Sfânta Fecioară și să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul Cel adevărat?”
Creștinii și cei care îl mărturiseau pe Hristos până la moarte, care își dădeau viața în chinuri cumplite aveau o mare dorință, ca să vadă pe acea însuflețită sfințenie a lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria. Iar cei ce s-au învrednicit să o vadă spuneau tuturor că sunt fericiți; căci cu adevărat, erau fericiți ochii care o vedeau pe ea după Hristos Mântuitorul, și fericite erau urechile care se învredniceau să audă cuvintele ei cele grăitoare de Dumnezeu și făcătoare de viață. (sursa: vol. Viețile Sfinților).
Publicitate
