Cinci persoane au fost rănite, luni dimineață, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe drumul național 7, una dintre vicitme fiind încarcerată.
”Se intervine cu o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD de terapie intensivă și o ambulantă SAJ Cisnădie”, au precizat reprezentanții ISU Sibiu.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Județene Sibiu au precizat că două mașini s-au ciocnit, în apropierea localității Lazaret, pe fondul pătrunderii pe contrasens.
”Este blocat sensul Vâlcea – Sibiu, dar se circulă alternativ pe celalalt sens care are două benzi”, au precizat polițiștii.
Mai multe echipaje sunt la fața locului pentru a fluidiza traficul și a stabili cauza producerii accidentului.