-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Copşenii au marcat astăzi Ziua Eroilor

Cele mai citite

Un număr de aproximativ 200 de persoane au marcat astăzi Ziua Eroilor, la Monumentul Eroilor din Copşa Mică. În cadrul acestor manifestări s-a exprimat gratitudinea locuitorilor oraşului faţă de cei care şi-au îndeplinit datoria sacră faţă de naţiune, prin curajul şi devotamentul dovedite pe câmpul de luptă.

Au fost prezenţi alături de edilii oraşului, văduvele veteranilor de război şi urmaşii acestora, consilierii locali, preoţi, membrii ai Grupului de Dezbateri Publice, reprezentanţii Poliţiei Naţionale şi Locale, Pompierii Voluntari, SMURD Copşa Mică, reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ din oraş, profesori, elevi, preşcolari dar şi alţi cetăţeni ai oraşului.

„Le mulţumim pe această cale tuturor celor prezenţi, pentru că au rezistat în razele arzătoare de soare şi afirmăm din inimă că modul de comportament al cetăţenilor din Copşa Mică, ne face să fim mândri că aparţinem unui popor de eroi, poporul român”, spun reprezentanţii municipalităţii copşene.  

 

 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Locuiți la bloc și gătiți cu ușa deschisă la apartament? Amenda e de zeci de mii de lei

Noua legislație pentru românii care locuiesc la blocuri prevede amenzi uriașe pentru cei care gătesc cu ușile deschise la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect