Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Română a Europei de Nord s-a aflat, joi după amiaza, la Copșa Mică, pentru a participa la un eveniment filantropic din cadrul programului „Burse sociale pentru copiii săraci din România” coordonat de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului. 100 de copii cuprinși în cadrul programului au primit biciclete în cadrul unui eveniment desfășurat la un lăcaș de cult din Copșa Mică.
De câțiva ani, zeci de copii din familii sărmane din regiunea Copșa Mică beneficiază lunar de burse sociale în valoare de 25 de euro, care sunt transmise sub formă de bonuri pe baza cărora copiii își pot achiziționa cele necesare.
Programul pe plan local, este coordonat, cu binecuvântarea ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, de către preotul paroh Petru Acatrinei de la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Valea Viilor. Beneficiarii burselor sunt o sută de copii din familii sărmane, unii orfani, alții din familii numeroase care se confruntă cu dificultăți materiale.