Moş Crăciun a ajuns sâmbătă după amiaza în localitatea Tîrnava, s-a plimbat pe toate străzile din localitate şi a invitat copiii la căminul cultural pentru a-şi primi cadourile. Oamenii din cadrul Primăriei Tîrnava au vorbit de timp cu Moş Crăciun şi l-au convins să treacă şi prin localitatea lor. Sâmbătă după amiaza, un Moş de Poveste a ajuns în localitatea Tîrnava şi s-a plimbat pe toate străzile localităţii, invitând copiii la căminul cultural unde a avut loc o serbare de Crăciun. La final, micuţii şi-au primit binemeritatele cadouri din partea Moşului. Nu mai puţin de 600 de cadouri a împărţit Moşul copiilor din localitatea Tîrnava. Iar la final, Moşul le-a făcut o promisiune: dacă vor fi cuminţi, anul viitor va ajunge din nou la Tîrnava.
„Ideea noastră a fost ca Moş Crăciun să meargă în sat şi să-i invite pe toţi copiii la căminul cultural, unde are loc serbarea cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. După serbare, după ce am ascultat împreună ceea ce au pregătit copiii, Moş Crăciun le-a oferit cadouri cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă”, a spus primarul comunei Tîrnava, Norbert Pleiner.