Din 2010, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Mondială a Prematurității. Din 2013 și Asociația Baby Care Sibiu s-a alăturat acestei inițiative de conștientizare privind prematuritatea, complicațiile sale, riscurile și costurile prematurității pentru copil, familie și societate. Anul acesta, Ziua Mondială a Prematurității va fi sărbătorită prin trei evenimente.
Joi seara a avut locs ărbătorirea propriu-zisă a Zilei Mondiale a Prematurității, de la ora 18, la sediul Bibliotecii Astra Sibiu, împreună cu foștii pacienți și familiile lor. „A fost o seară de neuitat în care am avut alături copii-eroi, părinții și frații lor, o parte din echipele terapiei intensive neonatale și secția de prematuri dar și o mulțime de prieteni dragi. Au fost prezenți alături de noi, ca de obicei, Radu Nechifor, Nicole Stănese, Anca Mărginean, Marius Tuță. Parteneri de nădejde în organizarea evenimentului ne-au fost Asociația Mâini Unite, Biblioteca Astra și Tribuna Sibiu. Mulțumim, de asemenea, sponsorilor evenimentului: Buonavista Catering & Banqueting, Carrefour România, Cofetăria Alina, Gift Art Sibiu și Ade Print”, explică Maria Livia Ognean, preşedintele Baby Care Sibiu.
Un alt eveniment a fost prilejuit de lansarea cărții “Emoții”, un volum emoționant de trăiri și sentimente, emoții ale părinților copiilor care au trecut prin terapia intensivă neonatală a maternității din Sibiu în ultimii 12 ani. Lansarea a avut loc tot pe 16 noiembrie, de la ora 18, la sediul Bibliotecii Astra. „Mulțumim Soranei Bițu pentru grija și meticulozitatea cu care a coordonat editarea acestui volum. Este o carte a emoțiilor începutului de drum al copiilor-eroi așa cum este trăit de mamele lor în zilele pline de griji și incertitudini din terapia intensiă neonatală, uneori zile, alteori săptămâni sau chiar luni. Cartea este destinată mai ales noilor mame care trec pe acest drum anevoios și se dorește a fi un sprijin pe durata călătoriei prin terapia intensivă neonatală”, mai spune medicul Ognean.
În sfârșit, ultimul eveniment l-a constituit lansarea proiectului “Tolba cu altfel de povești. Poveștile terapiei intensive neonatale“, proiect realizat prin intermediului unei burse de 3.500 euro câștigate la concursul intern de proiecte „Adoptă un proiect” organizat de ING Sibiu. Lansarea acestui proiect a avut loc pe 17 noiembrie în cadrul maternității Spitalului Clinic Județean Sibiu, în terapia intensivă neonatală de la ora 11. „Mulțumim doamnei Ruxandra Călinoiu cea care a îmbățișat ideea acestui proiect și l-a sprijinit în cadrul competiției interne de proiecte dar și tuturor angajaților ING Bank România care l-au votat făcând astfel posibilă punerea lui în aplicare. Este un proiect inedit în maternitățile din România la a cărui punere în aplicare au dat o mână serioasă de ajutor angajații INOVI SMART TECHNOLOGIES Sibiu. Prima parte a proiectului se adresează mamelor din terapia intensivă neonatală. O serie de mesaje pozitive din partea altor mame și fotografii ale absolvenților terapiei intensive neonatale sunt proiectate pe holul terapiei intensive neonatale cu scopul de a încuraja mamele pe durata șederii copiilor lor în terapia intensivă neonatală. A doua parte a proiectului este un centru de informare digitalizat, un ecran touch care cuprinde informații diverse, utile părinților de prematuri: prematuritate și complicațiile sale, alăptare, îngrijirea nou-născutului, proceduri și investigații necesare în cazul nou-născuților bolnavi, imunitate și imunizare dar și despre Asociația Baby Care și evenimentele organizate de asociație. Toate aceste informații au fost elaborate de colectivul de medici ai secției Neonatologie”, a conchis Maria Livia Ognean.