7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Orașul din care pleacă manifestul împotriva drogurilor. Ce urmează?

Cele mai citite

Sibiu, 04.06.2024

La nici 3 săptămâni de la defășurare, evenimentele demarate în luna mai de Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu în cadrul proiectului „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor”, finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au produs impactul așteptat.

Dansul revoltei: flashmob-uri care au cucerit inimile sibienilor. Pe 17 și 24 mai, pe străzile Sibiului, dansatorii Young Till Death au devenit eroii momentului, transformând asfaltul în scene de spectacol. Flashmob-urile au fost aplaudate și filmate și au arătat că arta poate fi o armă puternică împotriva viciilor. Peste 70 de dansatori și tot atâția spectatori. Impactul? O comunitate cel puțin mai conștientă cu privire la problemele adolescenților din Sibiu.

Sibiu, 19 mai, când lumina proiectoarelor a străpuns amurgul, ochii a peste 300 de participanți s-au deschis la realitățile ascunse ale dependenței. Fiecare cadru al filmului a fost o oglindă a luptei tăcute pe care mulți tineri o duc și o sursă de inspirație pentru părinți pentru a spune: destul!

Filmările de la evenimente au înregistrat mii de vizualizări în doar câteva zile, iar mesajul Filialei Sibiu a Societății Naționale de Cruce Roșie a ajuns mai departe decât aceștia se așteptau „Este într-adevăr, o inițiativă îndrăzneață. Suntem conștiente că nu vom pune capăt consumului de droguri în Sibiu, dar știm că proiectul nostru va deveni locomativa valului masiv de  acțiuni de conștientizare, care implică în mod activ și populația-țintă, în speță adolescenții”, ne mărturisesc fetele din spatele proiectului, Iulia Din și Bianca Bodac Beu.

Vocea experienței: podcastul care promite să rupă tăcerea urmează să fie lansat. Cu părintele profesor Constantin Necula la microfon, podcastul abordează tema princioală a consumul de droguri la adolescenți și teme adiacente precum bullying-ul și importanța unui stil de viață sănătos. Se anticipează că va deveni un fenomen în rândul ascultătorilor.

De la începutul anului și până la acest moment, prin proiectul „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor” s-au mai desfășurat și alte acțiuni, dintre care amintim: acțiuni de informare și conștientizare prin ateliere interactive desfășurate în cadrul a 5 licee din Sibiu: Colegiul Național „Octavian Goga”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul de artă, Colegiul Economic „Georghe Barițiu” și Liceul Teoreic „Onisifor Ghibu”, ședințe de consiliere individuală, familială și de grup, formarea a 10 lideri anti-bullying multiplicatori la nivelul celor 5 licee partenere, operarea unui safe space și a unei linii telefonice special create pentru adolescenți, precum și activități de formare a cadrelor didactice în vederea abordării la clasă a temelor privind consumul de droguri.

Echipa de la Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu ne promite că acesta este doar începutul. După implementarea proiectului-manifest „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor”, care se va încheia la jumătatea lunii iunie, vor avea loc noi acțiuni care să continue inițiativa.

Proiectul „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor” este derulat de Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu și finanțat prin programul In Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de  Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Despre Societatea Națională de Cruce Roșie din Romania- Filiala Sibiu

Filiala Sibiu a Crucii Roșii are o experiență de peste 15 ani în a fi prezentă în toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal cu programe de educație de la egal la egal,care presupune instruirea voluntarilor cu următoarele module: Prevenție consum alcool și droguri, Contracepție, Prim ajutor premedical, Igienă orală.

Odată instruiți, voluntarii Crucii Roșii susțin aceste module în școlile și liceele din Sibiu iar succesul acestui program, în care voluntarii au vârste apropiate de liceeni și elevi, constă tocmai în îndepărtarea prăpastiei dintre generații iar mesajul are astfel  impact mult mai puternic în rândul tinerilor. Pentru modulele de prevenție de consum de alcool și droguri dar și pentru modulul de contracepție, în anul 2011, Filiala Sibiu a Crucii Rosii a editat un Manual pentru Peer- Educatori,  cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu.

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.

Pentru mai multe informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.fdsc.ro.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Certitudinile” lui Călin Georgescu: Sucurile conțin nanocipuri, iar omul nu a ajuns la Lună. Ce spune despre piramidele din Egipt

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră, Călin Georgescu, a declarat recent într-un podcast că sucurile carbogazoase...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect