20.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

„Potop” de incendii de vegetație. Ce spune ISU Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

În ultima săptămână, pompierii sibieni s-au mobilizat pentru lichidarea a 10 incendii izbucnite la vegetație uscată și resturi menajere, pe raza localităților Sibiu, Cisnădie, Cristian, Săliște sau Avrig. Astfel, numărul acestor tipuri de situații de urgență manifestate de la începutul anului până în prezent a depășit 100, dintre care 14 au avut loc în luna octombrie.
Incendiile au fost lichidate prompt, limitându-se și evitându-se pe cât posibil producerea de pagube materiale. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pentru a preveni izbucnirea incendiilor generate de folosirea focului pentru igienizare, reprezentanții ISU Sibiu au mai multe recomandări pentru locuitorii județului. Astfel, utilizarea focului deschis pe timp de vânt este interzisă, iar prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau alte vecinătăţi.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii, iar colectarea vegetaţiei uscate se va face în grămezi, iar în jurul acestora, se va curăţa suprafaţa pe o distanţă de 5 metri.
În cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, trebuie asigurate: un plug, o cisternă cu apă, mijloace de tractare şi personal de deservire.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Restricții pe autostrada A1

Accesul în Spaţiile de Servicii de pe Autostrada A1, de la kilometri 316, 389 şi 428, s-a închis temporar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya