20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

PSD Sibiu vrea demiterea președintelui Consiliului Județean, Daniela Cîmpean

Publicitate

Cele mai citite

Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu a luat decizia de a iniţia procedura pentru eliberarea din funcţie a Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean. Social democrații sibieni au recurs la această soluţie în urma analizării activităţii Consiliului Judeţean în perioada mandatului actualului preşedinte. Reprezentanții PSD Sibiu susțin că baza acestei hotărâri politice o reprezintă lipsa de viziune, strategie, managementul defectuos şi deciziile de politizare mascată a Consiliului Judeţean şi a structurilor din subordine.
PSD Sibiu a transmis un comunicat de presă referitor la acest subiect, pe care îl prezentăm mai jos:
– Nici până în prezent doamna Cîmpean Daniela nu a reuşit să actualizeze şi să adapteze nevoilor prezente ale judeţului STRATEGIA DE DEZVOLTARE A JUDEŢULUI SIBIU, desi a avut bugetată suma pentru asigurarea serviciilor. Strategia de Dezvoltare a Judeţului este esenţială în procesul de atragere a fondurilor europene şi guvernamentale.
– Nu a fost finalizată nici până în prezent reabilitarea secţiei ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, desi lucrarea a fost demarată în toamna lui 2016, iar pentru anul 2017 suma a fost bugetată. De asemenea, sunt lucrări restante la Spitalul Clinic Judeţean, la Spitalul de Pneumoftiziologie şi la Spitalul de Psihiatrie.
– Pentru construirea unui spital nou, desi au fost prinse sumele în bugetul pentru 2017, nu a fost realizat studiul de impact referitor la amplasare, nu au fost stabilite nevoile de servicii de sănătate ale judetului, nu a fost realizat Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic. De asemenea, pentru terenul achiziţionat de către Consiliul Judeţean în mod inconştient, din cauza vecinătăţilor, nu a fost realizat nici macar un Studiu Geologic. Reamintim sibienilor că, în mod inexplicabil, locaţia agreată de Cîmpean Daniela pentru noul spital este situată pe “Drumul Hoţilor”, în imediata vecinătate: a depozitului de gunoi ce deserveşte judeţul Sibiu, a staţiei de compostare a deşeurilor (ambele generatoare de poluare cu hidrogen sulfurat), a zonei Industriale de Vest (poluare atmosferică), a Aeroportului şi a Autostrăzii (poluare fonică şi a aerului – noxe generate de trafic, vibratii, etc). Amplasarea spitalului în această zonă ar stopa şi dezvoltarea industrială a Zonei de Vest prin introducerea în autorizaţiile de funcţionare a interdicţiilor pe care le generează o dezvoltare industrială în vecinătatea unui spital.
– Încărcarea ineficientă a cheltuielilor cu salarizarea personalului a Consiliului Judeţean Sibiu prin angajarea unui număr de patru consilieri personali şi a unui administrator public, fapt ce dovedeşte lipsa de viziune şi incapacitatea profesională a doamnei Preşedinte Cîmpean Daniela de a iniţia proiecte sustenabile de dezvoltare pentru judeţul Sibiu.
– Încălcarea OUG 26 din 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, cu privire la efectuarea deplasărilor în străinătate a unor delegaţii formate din mai mult de 2 persoane, fără adoptarea prealabilă a unei hotărâri proprii a Consiliului Judeţean Sibiu.
– Însuşirea în nume propriu, în mod nemeritat, a unor proiecte şi realizări precum staţia de tratare macanico-biologică a deşeurilor ce a fost prevăzută pentru judeţul Sibiu în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor sau dotarea de către Ministerul Sănătăţii a spitalului cu un RMN, aceste iniţiative aparţinând altor instituţii.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya