Protopopiatul Ortodox Român Mediaş în colaborare cu Primăria Mediaș organizează a treia ediție a campaniei de donare de sânge sub genericul ”Donează sânge, salvează o viaţă”. Cei care doresc să devină donatori şi întrunesc condiţiile impuse de acest demers umanitar sunt aşteptaţi marţi, 17 octombrie, între orele 8.30 – 13, la Protopopiatul Ortodox Român Mediaş, strada Nicolae Iorga numărul 20.
Potrivit datelor prezentate de organizatorii campaniei, o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde; sub 2% din români donează sânge şi numai 60% din nevoia de sânge este acoperită în ţara noastră. Sângele donat de o persoană poate salva trei vieţi. Donarea de sânge este un gest umanitar, anonim şi neremunerat.
Puteți dona sânge dacă:
– Aveți vârsta între 18 – 60 ani
– Aveți greutatea între 50 – 100 kg femeile şi 60 – 110kg bărbaţii
– Nu ai consumat alcool cu cel puţin 24 de ore înaintea donării
– Nu ați avut intervenţii stomatologice sau chirurgicale în ultimele 6 luni
Este interzisă orice donare sânge, dacă:
– Suferiți sau ați suferit de hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, bruceloză, HIV, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, boli de tiroidă, hipotensiune, hipertensiune, anemie
– Sunteți însărcinată, alăptați sau sunteți în perioada menstruală
Dacă donați vă ajutați organismul să-şi împrospăteze sângele şi să-şi crească imunitatea. De asemenea, o donare sânge scade cu 30% riscul de paralizie şi de accident vascular. Un plus? În urmă donării rezistenţa la traumatisme creşte, iar în cazul unui accident, organismul se va reface mai uşor, fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.