A fost scandal mare în trafic, luni, în municipiul Mediaș, după ce trei tineri au blocat în trafic o mașină, au scos cuțitele și au amenințat și bătut alți 5 bărbați.
Trei tineri, de 21, 22, respectiv 24 de ani, domiciliați în Brateiu, sunt cercetați penal pentru distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv lovire sau alte violențe.
Polițiștii spun că, pe fondul unor neînțelegeri generate de executarea unor lucrări de săpare a unei fântâni, luni după amiaza, cei trei bărbați, în timp ce se aflau într-un autoturism condus de către tânărul de 24 de ani, ar fi urmărit în trafic, pe raza municipiului Mediaș, o autoutilitară în care se aflau cinci bărbați. Pe strada Ștefan Octavian Iosif, șoferul autoturismului ar fi efectuat o depășire și ar fi blocat autoutilitara, intrând în coliziune cu aceasta.
„Imediat după producerea evenimentului rutier, cei trei ocupanți ai autoturismului au coborât din mașină și i-ar fi agresat pe bărbații din autoutilitară, folosindu-se de obiecte ascuțite. De asemenea, cei trei ar fi spart și parbrizul autoutilitarei. Nicio persoană nu a necesitat intervenție medicală.
Cei cinci bărbați agresați au între 18 și 44 de ani și sunt domiciliați în județul Ilfov. Față de cei trei presupuși agresori s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.