Acum un mileniu, creştinii aşteptau cu înfrigurare venirea Apocalipsei. Era un mod medieval de exprimare a unor temeri care au reapărut şi în ajunul Revelionului din 2000.
„Sfârşitul e aproape” este un dicton fluturat mereu de profeți și de farisei ce își propagă apoteotic mesajele apelând la cel mai ușor de manipulat sentiment – frica.
Suntem invadați în fiecare zi de atrocități și orori pe ecranele televizoarelor. În fiecare zi auzim sau chiar vedem morții la Kabul și Nisa, evenimentele terifiante petrecute în Turcia sau Germania. Ușor ni s-a strecurat în mintea fiecăruia teama unui „sfârșit” oribil al lumii pe care noi o știm noi.
Rusia își flexează mușchii, turcii par că aleg o cale departe de noi, britanicii părăsesc Uniunea Europeană și peste ocean, un măscărici mincinos are șanse mari să devină următorul președinte al Statelor Unite.
Sunt uciși preoți în fața altarelor, copii sunt striviți de camioane, bombele explodează pe străzile din Orientul Mijlociu. Se instalează în noi oboseala, frica și un fel de lehamite de înțeles. Unde se va îndrepta lumea asta, ne întrebăm din ce în ce mai des.
În ciuda unui cotidian apocaliptic, e necesar să ne amintim că decapitările, arderile pe rug sau sacrificiile în temple sunt practici obișnuite ale speciei umane. Civilizațiile nu au gonit violența și oroarea, ci deseori au promovat-o.
Nu suntem doar ființe dotate cu rațiune și sensibilitate, creatori și constructori, ci și generatori de psihopați, de generali ai violenței armate și ai nebuniei organizate. Ne-am domolit treptat o parte din instinctele brutale, reușim, de cele mai multe ori, să conviețuim pașnic și să ne tolerăm reciproc diferențele. Nu suntem condamnați deloc la declin și autodistrugere.
Partea bună a ororilor ce curg din ecranele televizoarelor e că ele acum abundă. Violența se banalizează. Probabil vom ajunge să ne învățăm cu această stare de lucruri așa cum britanicii se obișnuiseră cu bombardamentele germane de acum 70 de ani.
Dacă oamenii doar s-ar iubi, săruta și s-ar ține de mână ar fi extraordinar. Din păcate, ne mai și înjunghiem, incendiem și ne terorizăm copii.
Lumea în care trăim nu se prăbușește și nu trăim o „a doua cădere a Imperiului Roman”. Desigur, lumea nu va fi peste douăzeci de ani ca cea din anii ’90. Cultura occidentală nu are doar un parfum european sau nord – american. Valorile Vestului sunt cunoscute acum în întreaga lume. Populațiile se metisează, importurile culinare se vor propaga în continuare și călătoriile vor modifica indivizii și societățile. Trăim o fuziune culturală care va domoli treptat specia.
În ciuda recrudescenței ideologiilor populiste, naționaliste, extremiste și chiar teroriste, noi ne vom transforma și ne vom adapta. Nu vine sfârșitul lumii, ci doar o anumită schimbare.
Publicitate
