-2.1 C
Sibiu
luni, ianuarie 13, 2025

Raluca Turcan: „PSD sfidează legea şi tratează cu nepăsare viitorul copiilor noştri.”

Cele mai citite

Vcepreședintele PDL Raluca Turcan declară într-un comunicat de presă că statul este obligat să prijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro pentru fiecare nou născut. Turcan spune că acest lucru însă, nu se întâmplă și în realitate. „Potrivit dispoziţiilor art. 356 din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale, suma se depune într-un cont de depozit, denumit CONT PENTRU EDUCAŢIE PERMANENTĂ. Cu toate că există baza legală, mii de copii nu beneficiază de aceasta.

Nu se pot deschide conturi, nu se pot vira banii (cei 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii). Fiecare copil este privat de un drept legal prin amânările aplicării acestei prevederi (prin OUG nr. 92/2012 şi OUG nr. 103/2013). PSD sfidează legea şi tratează cu nepăsare viitorul copiilor noştri”. De asemenea, Raluca Turcan arată cu degetul spre actualul guvern: „Prin nepăsare, Guvernul Ponta ia bani din suma cuvenită pentru fiecare nou născut şi condamnă România la sărăcie, mediocritate şi subdezvoltare. Guvernul Ponta supravieţuişte prin credite, plătite de generaţiile viitoare, cărora li se ia ce li se cuvine la început de drum – dreptul la educaţie. Bani pentru educaţie sunt! Cadrul legal există! României îi lipseşte un Guvern care să aplice Legea şi să respecte PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE! PSD a demonstrat în ultimii ani că nu este în stare să asigure un viitor educaţiei şi, implicit, competitivității economice a ţării”, încheie deputatul PDL.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Incendiu de proporții, luni seara. Ard mai multe anexe gospodărești

Pompierii militari ai Detașamentului Mediaș intervin de urgență în localitatea Copșa Mică pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect