Ambiția și motivația sunt adevăratele forțe care transformă momentele grele în oportunități. Străbatem drumul vieții căutând obsesiv fericirea, care, de multe ori, în mintea noastră se definește prin bani, avere, mașini și vacanțe. Fericirea vine atunci când ai trecut prin momente dificile, te-ai luptat cu morile de vânt ale vieții, iar în cele din urmă realizezi că fiecare lucru își are rostul său.
Doina Părăian este un exemplu foarte bun de curaj, ambiție și motivație. În ciuda faptului că este în scaun cu rotile din adolescență, ea este activă și profită de fiecare oportunitate. Cu un zâmbet molipsitor, este un om care, deși a primit o încercare grea de la viața, a știut să o îmbrace frumos și să o transforme într-o oportunitate.
„Dacă aș avea două vieți, în una m-aș plânge că sunt bolnavă și pe cealaltă aș trăi-o așa cum e. Dar nu am două vieți și trebuie să o iau așa cum e și să mă bucur de orice. Eu nu îi înțeleg pe cei sănătoși; pentru ce intră în depresie, tristețe și anxietate? De multe ori adunăm lucruri inutile, dar minunile sunt pentru tine: mănânci, auzi, simți, dar nu te întrebi cum de poți face asta. Nu permit să ai milă față de persoanele cu dizabilități, îți permit doar să ai empatie”, spune Doina.
„Fiți fericiți cu puțin, căci puțin vom avea întotdeauna. Mult avem doar o dată sau de două ori în viață”
Chiar dacă se află într-un scaun cu rotile din adolescență, Doina nu s-a lăsat învinsă. Este o prezență activă, jonglează cu muzica și sportul ca o adevărată campioană în echipa „Zburătorii” de la C.S.C Sibiu, are doi copii și urmează un master în Asistență Socială, demonstrând că nu există limite pentru cine are ambiție.
Ea pune accentul pe omenie și puterea prezentului, subliniind că românii știu să trăiască cu puțin, dar autentic. Trecând prin momente dificile în spital după Revoluție, Doina a început o luptă cu viața, prima bătălie fiind cu sistemul: „Am trăit revoluția în spital. Făceam 14 ani anul următor. Pentru că eram sănătoasă, așteptam să mă ridic din pat. Veneau doctorii și-mi spuneai că peste două zile sunt în picioare. Totul a pornit de la o răceală. Am stat 3 luni în pat, până când am zis că trebuie să fac ceva cu viața mea. De acolo a început lupta mea cu viața. Prima e lupta cu sistemul”.
De cinci ani, Doina face parte din echipa „Zburătorii,” jucând fiecare meci cu pasiune și fără emoții. Diplomată a Școlii Ilie Micu din Sibiu, ea a căutat să își aducă povestea în atenția publicului și s-a aventurat chiar în lumea competițiilor televizate.
„Am mers la O vedetă populară ca să văd impactul pe care îl au ceilalți, pentru că nu în fiecare zi vin persoane cu dizabilități la acest fel de concurs. Eu încep ziua cu muzică. Oamenii nu înțeleg cât de frumoasă e viața. Fericirea ți-o faci tu, nu ți-o oferă nimeni. Ai de ales între a te plânge de milă și a fi fericit. Căruțul ăsta, dacă la început era o povară, acum e o oportunitate. Datorită lui am văzut viața cu alți ochi. Ieșeam în Piața Mare și vedeam non-stop oameni triști, fețe căzute. Eu văd frumosul în orice datorită muzicii. Acesta e un hobby al meu, pe care am vrut să-l cizelez. Eu când cânt o melodie, o trăiesc”, adaugă Doina.
Cu privire la sistem, Doina remarcă: ”Mă deranjează că nu ți se dă puterea de a alege. Dacă eu vreau să mă angajez și există un anumit post, în momentul în care mergi la Forțele de Muncă, ai doar câteva opțiuni dintre care să le alegi, și asta nu e corect. Noi încercăm din ’89 să schimbăm ceva și nici acum nu am reușit. Aș vrea egalitate de șanse. Dacă ai primit o dizabilitate motorie, asta nu înseamnă că nu te mai duce capul”.
În ceea ce privește orașul Sibiu, Doina își dorește îmbunătățiri pentru accesibilitate, precum și toalete adaptate pentru persoanele cu dizabilități. Totuși, ea observă și aspecte pozitive, cum ar fi accesul la sălile de sport, precum Sala Transilvania.
Pentru Doina, căruțul ei nu este doar o povară, ci o oportunitate de a vedea frumosul în viață cu alți ochi. Mesajul ei simplu, dar puternic, este că fericirea nu ți-o oferă nimeni, ci ți-o faci singur.
