Aproape întru suferinţă

Vorbim mult despre solidaritate. Din păcate, ne îndepărtăm de adevăratul sens al cuvântului şi arătăm, încă odată, că trăim într-o societate atât de preocupată de nevoile de bază, încât uită că apele ne pot lua casele şi agoniseala, dar nu ne pot lua sufletele, aşa cum, ne-au arătat-o cei care printre lacrimi spuneau: ,,dacă aşa a vrut Dumnezeu!” Oameni simpli care au avut puţin şi au pierdut tot, dar care arată cât sunt de măreţi prin bogăţia credinţei lor şi a speranţei că Dumnezeu le va purta de grijă. Aceasta, cred eu, este lecţia cea mai importantă pe care noi toţi o avem de învăţat. Să ne amintim că dincolo de ziduri de cărămidă, avem ziduri cu care ne îngrădim inimile, dincolo de porţi zăvorâte pentru a ne proteja bunurile, avem porţi ferecate la suflete şi nu mai reuşim să trăim împrenă cu ceilalţi suferinţa care i-a cuprins. Nu ne arătăm solidari cu ceilalţi împăcându-ne conştiinţa că am făcut ceva, dându-le doar câteva lucruri. Cei care fac acest gest, cei mai mulţi dăruind din puţinul lor, oferă pe lângă acestea, dovada că sufletul lor trăieşte. Oferă de fapt iubire, compasiune, generozitate şi empatie. Arată că le pasă. Sunt aproape întru suferinţă cu ceilalţi. Asta avem de făcut, dragii mei. Să fim aproape de sufletele încercate, ajutându-i şi, de fapt, ajutându-ne în primul rând pe noi. Să ne deschidem inimile spre sufletele celor care plâng pentru că au nevoie doar să ştie că nu sunt singuri, că nu îi uităm, că le suntem aproape, solidari, pentru că asta le întăreşte credinţa. Ei au nevoie, ca noi toţi, de credinţă. Ea îi ţine în viaţă şi le întăreşte speranţa. Iar noi toţi, să învăţăm din această experienţă că, tot ce considerăm noi mai important de multe ori, poate fi luat, într-o noapte, de ape. Ce avem în suflet, rămâne şi se înmulţeşte cu cât împărţim cu ceilalţi. Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi şi de toţi cei dragi vouă!