2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Geneza, Creaţia divină şi legile ei (III)

Cele mai citite

Bine v-am regăsit, dragii mei prieteni de suflet! Am speranţa că, pentru o parte dintre cititorii acestor rânduri, unele informaţii vor ajuta la înţelegerea mai bună a aspectelor existenţei umane: biostructură, percepţie, semnificaţie, reacţie, acţiune, relaţie, comunicare, transformare, sens. Toate acestea se supun legilor divine, universale, naturale, principiilor universale şi psihologice. Există două domenii de cunoaştere fundamental-universale: -teleologia, care studiază rostul fiecărui lucru care există şi funcţioează, şi se bazează pe principiul că tot ce există, există cu un rost final în univers şi -escatologia, care studiază şi încearcă să răspundă la întrebarea: „Care este voinţa finală a lui Dumnezeu cu soarta sufletelor oamenilor, cu omenirea ca fiinţă şi cu Creaţia sa?” Trebuie să vă spun, dinainte, că, pentru a înţelege mai bine ceea ce urmează, lucrurile trebuie „văzute” în metafizic (cu vederea spirituală, cu ochii fizici închişi), pe de o parte şi cu simţurile fizice, pe de altă parte. Astfel avem elemente spirituale şi elemente fizice. Tot aşa este şi cu fiinţa umană. Adică ceea ce ţine de partea psihică, energetică şi spirituală nu se vede decât cu vederea energetică, spirituală. Istoria existenţei umane începe aşa: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” Aici, „Cuvântul” este Iisus Cristos. Este spiritual. Dar Geneza are 6 etape (6 zile) şi toate s-au realizat prin cuvânt. Cuvântul fizic, ca vibraţie. De fapt, lucrarea de creaţie se bazează pe 4 elemente: intenţia, gândul, cuvântul şi facerea. Dumnezeu este iubire, a făcut lumea din iubire şi îi oferă numai iubire! Fiecare om are atâta iubire câtă poate sau se pricepe să primească! Ce nu este plăcut omului este lipsa iubirii din structura lui. Dar să revin la Facere şi legi de funcţionare: (Pentru a înţelege mai uşor ar trebui să luaţi Biblia şi să citiţi primele două capitole din prima carte a lui Moise, scrisă în 1513 înainte de Cristos, Geneza sau Facerea) *Etapa întâi (ziua întâi), versetele 1-5 (iarăşi, pentru cine vrea să înţeleagă şi mai bine, ar fi necesar să ştie câte ceva despre teoria câmpului unificat şi despre teoria superstringurilor) Era haos (nu vibra nimic, existenţă înseamnă vibraţie, deci nu exista nimic) şi întuneric. Nu era decât Dumnezeu cu intenţia şi gândul Lui. A făcut cerul şi pământul prin vibraţia cuvântului. Dar, aşa cum Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile, tot aşa şi noi vom continua în numărul următor. Până la viitoarea întâlnire, eu vă mângâi şi vă pup pe suflet! Vali Stanciu terapeut holistic universal, terapia de relegare 0743.054151 [email protected] www.alfareflexo.ro

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Două cutremure s-au produs în România în noaptea de vineri spre sâmbătă

Două cutremure cu magnitudini de peste 3 au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona seismică...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect