Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu continuă seria deschiderii de noi saloane care vin în sprijinul pacienţilor. La sfârşitul săptămânii trecute a fost inaugurat un nou salon postoperator în cadrul Secţiei Clinice Ortopedie-Traumatologie. Valoarea întregii investiţii se ridică la suma de 20.000 lei. ,,Este vorba de un salon de postoperator, mai popular zis un salon . Bolnavii operaţi la Ortopedie vor fi aduşi aici, unde vor fi supravegheaţi 24 din 24 de personal specializat. Până acum am fost în situaţia neplăcută că operam un bolnav, unul ajungea în salonul 1, unul în salonul 8, unul în salonul 13 şi altul în 18″ a declarat şeful secţiei, prof. univ. dr. Ioan Baier. Salonul reprezintă un spaţiu tampon între blocul operator şi secţie, are o capacitate de patru paturi şi este dotat cu toată aparatura necesară monitorizării funcţiilor vitale, precum şi cu sistem de oxigen şi aspiraţie. Amenajarea acestui spaţiu a presupus lucrări de igienizare, de montare a linoleumului antibacterian, a suporturilor necesare pentru afecţiunile ortopedice la fiecare pat, precum şi a perdelelor pentru păstrarea intimitaţii pacientului. Lucrările s-au realizat în regie proprie, iar aparatura provine dintr-o donaţie primită în cursul anului trecut de la o firmă cu profil medical. ,,La 70 de paturi pe tura de noapte am două asistente. Cum pot acestea să urmărească paturile? Numai dacă sunt în pas alegător. Cel puţin bolnavii grav, pot fi supravegheaţi” a adăugat şeful secţiei. La eveniment au participat managerul spitalului, dr. Gabriel Budescu, directorul medical, conf.univ. dr. Adrian ªanta, şeful secţiei, prof.univ. dr. Ioan Baier, precum şi directorul Direcţiei de Sănătate Publica, prof. univ. dr. Ioan Maniţiu. ,,Legislaţia prevede ca fiecare secţie chirurgicală să aibă un salon postoperator, astfel că amenajarea acestui spaţiu în Secţia Clinică Ortopedie-Traumatologie reprezenta o necesitate, care s-a realizat cu mult efort, pe care sperăm să-l continuăm şi pe viitor pentru celelalte secţii, în funcţie de resursele financiare de care vom dispune” a declarat managerul spitalului, dr. Gabriel Budescu. Secţia Clinică Ortopedie-Traumatologie este una dintre cele mai solicitate secţii ale spitalului, 80% dintre pacienţii trataţi aici fiind persoane în vârstă, care prezintă o patologie asociată. Numai în cursul anului trecut medicii ortopezi au efectuat peste 1.400 de intervenţii chirurgicale, dintre care 235 de implanturi de proteze de femur şi genunchi prin Programul Naţional de Endoprotezare. ,,Mai este nevoie de aparatură, de celelalte monitoare care ne sunt de folos. Numai aşa orice intervenţie se poate face rapid şi profesionist. S-a creat în fiecare lună ceva” a continuat managerul spitalului. Momentan sunt 9 medici la Ortopedie. Deşi aceştia spun că se descurcă cu dotările pe care le au, cel mai urgent lucru în cadrul acestei secţii ar fi faptul că există un rând de televizor, pe care dr. Baier l-a adus din Elveţia în 1991 şi care este o sursă de iradiere destul de serioasă pentru personalul medical. Acesta încă funcţionează. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Ioan Maniţiu a fost de părere că un astfel de salon ar trebui realizat la toate celelalte secţii. (G.M.)