0.2 C
Sibiu
vineri, ianuarie 31, 2025

Au pierdut în fața campioanei: Gaz Metan – Viitorul 0-1

Cele mai citite

Gaz Metan a pierdut în prima etapă din retur pe teren propriu cu echipa campioană Viitorul. Jucătorii lui Gică Hagi au reușit să se impună pe teren medieșenilor în urma reușitei golgheterului campioanei, George Ţucudean, care a marcat singurul gol la Mediaş. Viitorul a început cu dreptul returul sezonului regulat şi a reuşit, la Mediaş, a doua victorie în deplasare în acest sezon. Gaz Metan a avut prima ocazie importantă, la lovitura liberă a lui Chamed, respinsă de Rîmniceanu, din minutul 18. Cei care au reușit să marcheze au fost constănțenii în minutul 21, când Ţucudean a reluat imparabil şi a reuşit al șaptelea gol din acest sezon. Până la pauză a fost periculos, de la gazde, jucătorul dorit de FCSB, Darius Olaru.
În partea a doua Golubovic a trimis peste poartă, în urma unei lovituri de colţ. Ardelenii au încercat să pună presiune pe adversari dar nu s-au mai apropiat periculos de poarta lui Râmniceanu decât la şutul lui Chamed, din prelungiri, iar Gaz Metan – Viitorul s-a terminat 0-1. Gaz Metan joacă etapa viitoare tot pe teren propriu, cu Politehnica Iași Partida este programată vineri, 20 octombrie, de la ora 18.

Publicitate
Ultimele știri

Peste 5.600 de șomeri la sfârșitul anului trecut în județul Sibiu

La sfârșitul lunii decembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.608 șomeri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect