Fotbaliștii vicecampioanei României au pierdut pentru prima oară în această ediție de Europa League! FCSB a avut ocazii importante de a marca, dar cehii de la Viktoria Plzen au fost echipa mai bună și s-au impus cu 2-0. Golurile partidei au fost înscrise de Petrzela (min.49) și Kopic (min.76). Andrei Vlad a fost titularizat de Nicolae Dică și a devenit cel mai tânăr portar din istoria lui FCSB, în cupele europene. El a reușit această performanță la 18 ani, 7 luni și 8 zile. După acest rezultat, Plzen s-a apropiat de roș-albaștri la numai un punct. În celălalt meci al grupei, Lugano s-a impus în fața lui Hapoel Beer Sheva, scor 1-0.
Clasament grupa G:
- FCSB – 10 puncte
- Viktoria Plzen – 9 puncte
- Lugano – 6 puncte
- Hapoel Beer Sheva – 4 puncte
În ultima etapă a fazei grupelor, FCSB va întâlni pe Lugano. Românii trebuie să învingă pentru a termina pe prima poziție. De partea cealaltă, elvețienii mai păstrează speranțe de a prinde locul secund, în cazul unei surprize pe Arena Națională și un eșec al lui Plzen în Israel.