Preotul Necula

Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine… (Luca 6. 31-36)

Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine… (Luca 6. 31-36)

Nu avem alt îndemn la deschidere de An Universitar decât aceste cuvinte ale Mântuitorului, incizate parcă în piatra de Duh a Predicii de pe Munte. Nu, nu avem o secție de iubit vrăjmașii în Universitate. Nici nu ar avea sens câtă vreme nu în școli se învață iubirea, ci în cea mai deplină smerenie, prin exercițiul de neinvidiat al biruirii de sine. Ce uităm des este însă că nu uitarea de vrăjmași e totul. Ci și a face bine și a dărui celuilalt fără a cere să-și întoarcă datoria. Ori acestea sunt principiile oricărei universități ce-și respectă platforma de viață intelectuală. A face bine și a nu cere înapoi celui ce-l îndatorez este lecția de eleganță prin care Hristos Domnul ne izbăvește de minciună și bârfă, de mediocritate și ură, îngustimile care gâtuie orice rodire creatoare. A iubi pe vrăjmași și a le face apoi bine, a nu reține în dreptul lor răutatea drept o datorie acumulată care are nevoie de răspuns.

În ultimii ani asistăm tot mai des la apariția pe piață a tot soiul de experți în educație, porniți în a face reforme și justiție culturală, aducând mereu aminte de anii de comisariat culturnic în care ne-am zbătut prin anii 1948- 1956 și un pic mai apoi…Îi ascult cu teama că orice pedagogie ideologizată este politică de partid nu cultură educațională, că orice exces de fundamentalism denotă lipsă de cultură și nicidecum dorință de așezare pe muncă. Predica de pe Munte ține în textul său și lecția rugăciunii adevărate și diafragma morală prin care respirăm Fericirea. Doar știind că ținem de Dumnezeu și că Fericirea e un progres de împliniri nu o stare devenim dispuși la iertare, muncă și boierie în dăruire. Pentru că a fi universitar înseamnă, nu-i așa, să fii boier la masa cunoașterii, să ști să dăruiești din cele aflate, să comunici din cele asumate în numele culturii căreia-i aparții. Să înțelegi că între știință și cunoașterea prin credință nu există rupere de sens, nu există prăpăstii decât în mintea prăpăstioșilor ce și-au făcut metereze ideologice din aceasta. Să fii în Hristos vestitor al adevărului imuabil al științei nu este doar o chestiune de asumare ci și de dăruire permanentă în lucrarea ta cu tine. Pentru că cel dintâi student al fiecărui profesor este el însuși, profesorul. Cu limitele sale, cu împlinirile și ratările sale din care face mereu prilej de reflecție și viață. De aici și greutatea misiunii profesorale ca atare, din vecinătatea ei cu Hristos Cel care ne învață rugăciunea, conținutul fericirii și că singura combustie a vieții este iertarea. Din preaplinul ei de vocație legată de Cer și împlinită în roada pământeană a vieții de aici.

Ad