32.2 C
Sibiu
miercuri, iunie 25, 2025

Jaf ca în filme în Arpașu de Sus. Un bătrân a fost legat de scaun și amenințat

Cele mai citite

Jaf ca în filme în comuna Arpașu de Sus. Cinci bărbați mascați, doi dintre ei minori, au dat buzna peste un bătrân de 85 de ani care locuia singur. Hoții l-au legat pe acesta de scaun și l-au amenințat să le dea toți banii. Pentru că bătrânul avea doar câțiva lei, hoții i-au luat televizorul și mâncarea omului. Toate acestea după ce, aceeași indivizi, au încercat să dea o spargere la un complex turistic din zona Albota, unde l-au bătut pe paznic.
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. O femeie din localitatea Arpașu de Sus a sunat la 112 și a alertat autoritățile că vecinul ei a fost agresat. “La fața locului s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sibiu și Secției de Poliție Rurală din Porumbacu de Jos. Victima, un bărbat de 85 de ani, a fost identificată în locuință, iar în urma discuțiilor purtate cu polițiștii a rezultat faptul că în cursul nopții, cinci bărbați mascați au pătruns în locuința acestuia, l-au agresat și l-au imobilizat, obligându-l astfel, să le ofere informații cu privire la bunurile sau sumele de bani deținute. Suspecții i-au sustras victimei un televizor și mai multe bunuri alimentare.” a declarat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Polițiștii au reușit să îi prindă repede pe cei cinci infractori, pe câmp din afara localității. După ce au făcut mai multe cercetări, oamenii legii au aflat că aceeași indivizi au încercat să dea o spargere și la un complex turistic din zona Albota. Aceștia au intrat în încăperea unui agent de pază și l-au agresat după care au fugit, speriați de strigătele de ajutor ale acestuia.
Cei cinci suspecți au vârste între 15 și 34 de ani. Doi dintre aceșta sunt din localitatea Arpașu de Sus, unul din Veștem iar ceilalți doi sunt din județele Suceava și Călărași. Cu toții au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

Surprize mari, joi, la FITS. „Iona” de Silviu Purcărete în japoneză și prima reprezentație a spectacolului „Ascultă-mă” cu Kathleen Turner

A șaptea zi a festivalului include „Iona” de Silviu Purcărete în japoneză, conferință Eugène Ionesco și prima reprezentație a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect