5.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Sibiu Lights&More revine în oraș, din 15 decembrie

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

După succesul de anul trecut, Sibiu Lights&More revine, însă mai spectaculos și mai plin de surprize. 80 de mii de leduri vor lumina, de această dată pietonala Nicolae Bălcescu. Structurile luminoase au o înălțime de 21 de metri și o lățime de 20 metri și vor fi aprinse în seara zilei de 15 decembrie, la ora 18:00. Evenimentul va dura până în 1 ianuarie 2015. Două tuneluri, realizate pe structuri de lemn vor fi montate la capetele pietonalei, iar acestea vor fi unite de mai multe arcade ce vor întregi atmosfera de sărbătoare. „Tunelul de lumini pe care îl vom monta, cu ajutorul colaboratorilor noștri italieni, nu este o simplă instalație. Alături de zecile de mii de luminițe multicolore, anul acesta am gândit un eveniment complet, pentru că feedback-ul de anul trecut ne-a arătat că oamenii s-au bucurat nespus de acest eveniment. Cei care vor alege să ia la pas Pietonala centrală se vor putea bucura de concerte, concursuri cu Moș Crăciun și vor putea pleca acasă cu multe cadouri pentru apropiații lor, pentru că mai mulți artizani vor fi acolo pentru a le da câteva idei”, spune Sandra Dragoman, manager Sibiu Lights&More.
Startul evenimentelor va fi dat de un concert al trupei Domino, urmat de un foc de artificii. În cursul celorlalte weekend-uri în care Lights&More va fi prezent în Sibiu, vor mai concerta trupe ca Arpi & Zip Band (Cluj-Napoca) Licuricii, vor fi concursuri pentru cei mici, prezentate de Moș Crăciun și multe alte surprize. Amfotrionul evenimentului va fi actorul Bogdan Sărătean, iar toate manifestărie din cadrul Sibiu Lights&More vor fi transmise live, pe internet, pe www.livestream.com/RomaniaLiveEvents.
Luminițele vor fi aprinse pe toată perioada evenimentului, de luni până joi, de la orele 17:00 până la miezul nopții, iar vineri, sâmbătă și duminică de la 17:00 la ora 02:00.
Acţiunea este cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Egal pentru FC Hermannstadt cu Botoșani. Gol fenomenal marcat de Neguț

FC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de vineri după amiaza cu FC Botoșani. Sibienii au evoluat...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect